Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Tudor Chirilă a fost îndrăgostit de Andreea Esca. „A fost o dragoste care m-a marcat”

de Roxana Mirea,

Tudor Chirilă a iubit-o în secret pe Andreea Esca. Totul s-a întâmplat în perioada în care amândoi erau adolescenți și învățau la Liceul Gheorghe Lazăr. Actorul era în clasa a VII-a, iar prezentatoarea știrilor de la Pro TV, în clasa a IX-a. Desigur, dragostea lui Tudor Chirilă pentru Andreea Esca a rămas neîmplinită.

Tudor Chirilă a iubit-o în secret pe Andreea Esca

Tudor Chirilă a iubit-o în secret pe Andreea Esca, pe vremea când amândoi erau adolescenți. Actorul și prezentatoarea de știri erau elevi la aceeași unitatee de învățământ, Liceul Gheorghe Lazăr. Tudor Chirilă era convins de faptul că nu are nicio șansă să cucerească inima Andreei Esca, mai ales că jurnalista era îndrăgostită de altcineva.

„Copilăria mea a fost marcată în clasa a VII-a de o dragoste nestăvilită pentru Andreea Esca. Eram într-o tabără, la Cabana Vârful cu Dor, o tabără de ski, şi Andreea Esca era foarte frumoasă în clasa a IX-a.

Ea era combinată însă cu un alt baiat de clasa a XI-a, dacă vrea ea să vă dea numele lui. Vă daţi seama, cum un piriflic de clasa a VII-a ar putea să iasă în evidenţă? A fost o dragoste care m-a marcat, am avut gusturi bune. Această dragoste a rămas neîmplinită, neîmpărtăşită, dar nostalgia este tot ce contează în viaţa asta.

Şi îmi vin în minte imaginile cu ea blondă, îmbrăcată într-o geacă vişinie…”, povestea Tudor Chirilă în 2017, într-un interviu de la radio cu Andreea Esca, potrivit viva.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Cine era băiatul de care era îndrăgostită Andreea Esca

S-a aflat de cine era îndrăgostită Andreea Esca, pe când ea era în clasa a IX-a. Este vorba despre Bogdan Arșinel, fiul regretatului Alexandru Arșinel.

„Erau doi copii frumoşi. Băiatul meu (n.r. Bogdan Arșinel) era mare vedetă la baschet, având 1,90 metri, iar ea era Miss în liceu. Au avut o relaţie frumoasă, aşa cum fiecare am avut în tinereţe. Andreea, la acea vreme, era o fată minunată şi foarte drăguţă. Avea o frumuseţe care aparţine tinereţii”, a mărturisit actorul acum câțiva ani.

Ulterior, Andreea Esca a căutat imagini din tabăra despre care povestea Tudor Chirilă.

„Cred că era o tabără la Plaiul Foii cea despre care vorbește Tudor și e adevărat că mi-a mai povestit despre această întâmplare în culisele unui eveniment, înainte să intrăm pe scenă, acum mulți ani. Am fost însă convinsă că mă confundase și i-am tot repetat asta de-a lungul vremii, până când, anul acesta, la lansarea grilei de toamnă a PRO TV-ului, mi-a adus niște argumente convingătoare.

Mă bucur însă că am lămurit această întâmplare din adolescența noastră glorioasă și am înțeles în sfârșit de ce îmi spunea Tudor mereu, în glumă, că nu vine la emisiunile mele, ca să văd și eu cum e să fii refuzat.

Altfel, desigur, cred că o mărturisire de acest gen venită din partea lui, după aproape 30 de ani, nu poate decât să mă flateze”, a declarat Andreea Esca la acea vreme.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te