Homepage  / Știri

Turneul de la Toronto: Simona Halep – Angelique Kerber, diseară, la Dolce Sport

Turneul de la Toronto: Simona Halep - Angelique Kerber, diseară, la Dolce Sport

de Redactia Tvmania

În această seară, joi, 13 august, de la ora 20.00, Simona Halep o va întâlni pe Angelique Kerber în optimile de finală ale turneului de la Toronto. Partida va fi transmisă în direct de Dolce Sport 2.

simona_halep

Kerber, numărul 11 mondial, s-a calificat în optimile de la Toronto după ce a trecut de Monica Puig, din Puerto Rico, jucătoare venită din calificări, cu scorul de 6-2, 6-3. Meciul a durat o oră și 23 de minute.

Simona Halep, locul 3 WTA, a trecut de Jelena Jankovici, locul 23 WTA, într-un meci din turul II de la Toronto.

Simona Halep și Angelique Kerber s-au mai întâlnit de două ori până acum, de fiecare dată victoria revenind jucătoarei din România. În 2009, la Saint Raphael, Halep a trecut în trei seturi de Kerber, scor 5-7, 6-2, 7-5, iar în 2014 a depășit-o în două seturi la Doha, scor 6-2, 6-3, chiar în finala turneului.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton