Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

TVR 1 anunță o nouă emisiune, „Mediatorii”

de Redactia Tvmania

Din 10 martie, TVR 1 difuzează un program în premieră, despre rolul mediatorilor în societate. Emisiunea se difuzează în fiecare joi, de la ora 19.00, la TVR 1 şi TVR+, iar la TVR HD, tot joia, de la 22.30.

În anul 2013, în România s-au derulat aproximativ 4 milioane de procese. Aceasta înseamnă că unul din cinci români are cel puţin un proces pe rolul instanţelor. Medierea este o soluţie reală pentru degrevarea instanţelor de judecată şi întoarcerea spre normalitate, iar mediatorul – un catalizator social, care promovează respectul, încrederea şi menţinerea relaţiilor interumane. Pentru a ne ajuta să aflăm mai multe despre rolul mediatorilor în societate şi modul lor de acţiune, TVR 1 difuzează, din această primăvară, “Mediatorii”, un program menit să le arate românilor că pot ajunge la o soluţie fără să treacă prin ani grei de procese.

Emisiunea se difuzează din 10 martie, în fiecare joi, de la ora 19.00, la TVR 1 şi TVR+, iar la TVR HD, tot joia, de la 22.30. Mugur Mitroi, preşedintele Consiliului de Mediere, moderează cazurile prezentate în fiecare ediţie, cazuri aduse în discuţie de jurnalistul Sabin Ciornea. Zeno Şuştac, vicepreşedinte al aceluiaşi Consiliu de Mediere, îi este partener permanent de discuţie, la toate ediţiile programului.

Conform statisticilor, procesul de mediere este cu 95% mai ieftin decat acţiunea în instanţă, iar în cele mai uzuale cazuri se ajunge la o înţelegere chiar dintr-o singură şedinţă de două ore. „Experienţele anilor anteriori ne-au arătat că peste 90% dintre cazurile care au ajuns în faţa mediatorului s-au soluţionat prin acord total sau parţial”, dezvăluie Adrian Bănuţă, producătorul emisiunii.

Prima întâlnire cu “Mediatorii” îl aduce în platoul TVR şi pe jurnalistul Bogdan Ficeac. Subiectul ediţiei din 10 martie porneşte de la un articol de presă – Un imobil aflat în patrimoniul Ministerului Culturii evaluat la 8 miliarde, este cumpărat cu 4 miliarde de lei, în urma căruia jurnalistul este acţionat în instanţă. Emisiunea urmăreşte modalitatea de soluţionarea litigiului prin mediere, iar invitaţii vor comenta şi explica telespectatorilor ce se află în spatele reacţiilor celor implicaţi.

 

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te