Homepage  / Știri / Televiziune

TVR 1 lansează o nouă emisiune, „#creativ“. Producția, dedicată tinerilor profesioniști necunoscuți publicului larg

TVR 1 lansează o nouă emisiune, „#creativ“. Producția, dedicată tinerilor profesioniști necunoscuți publicului larg
5

de Redactia Tvmania

TVR 1 a anunțat lansarea unei noi emisiuni, „#creativ”, care le va fi dedicată tinerilor deştepţi, activi şi pasionaţi de ceea ce fac. În prima ediție, programată să intre pe post marțea aceasta, 4 iulie, de la ora 22.30, realizatoarea Claudia Spătărescu îl are ca invitat pe actorul Bogdan Nechifor.

Bogdan Nechifor_0888Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Născut la Turda, în 1988, Bogdan Nechifor a început actoria la 15 ani, iar în clasa a XI-a câştiga deja primul său Mare premiu la Festivalul Naţional de Teatru al Liceelor Vocaţionale (Timişoara, ediţia 2005). A studiat actoria la UNATC, sub îndrumarea profesorilor Ion Cojar şi Adrian Titieni. Pentru primul său rol într-un lungmetraj a fost nominalizat pentru Cel mai bun actor în rol secundar în cadrul Galelor Gopo (rolul părintelui Arsenie Boca din filmul „Poarta Albă”, regia Nicolae Mărgineanu). În noiembrie 2015, a primit  premiul pentru Cel mai bun actor în cadrul Festivalului de Dramatugie Contemporană Braşov, ediţia a XXVI-a, pentru rolul Jimmy Porter din „Priveşte înapoi cu mânie“. A jucat alături de Armand Assante şi Răzvan Vasilescu în filmul „The Wanderers”, lansat în cadrul TIFF 2017, un film care va intra în curând pe marile ecrane din România.

Pe lângă munca de actor profesionist la Teatrul „Sică Alexandrescu din Braşov” sau apariţiile în scurtmetraje şi lungmetraje, Bogdan Nechifor este pasionat de forme alternative de teatru, fiind fondatorul Companiei de Teatru Labirint, o formă senzorială de teatru pe care el a adus-o în România. El este creatorul spectacolelor produse de Compania de Teatru Labirint şi cofinanţate de ARCUB. Bogdan Nechifor este şi trainer, predă improvizaţie la Teatrul Fără Frontiere, încă din perioada studenţiei.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton