Falimentul, la propriu, al unor localităţi, sărăcia, disperarea, plecarea masivă din ţară a medicilor sau a asistentelor medicale, dar şi geniul unor copii de valoare, poveştile fabuloase ale unora dintre noi care au luptat în viaţă pentru a-şi depăşi condiţia sunt subiecte care vor putea fi urmărite la „Dosar România”.
Cea mai valoroasă echipă de publicistică de televiziune, premiată naţional şi internaţional, cu 20 de ani de experienţă în acest domeniu – formată Codruţa Angelescu, Diana Deleanu, Ioana Mureşan, Sorana Stănescu, Cornel Mihalache, Cătălin Apostol, Gabriel Geamănu, Ionuţ Cărpătorea şi Răzvan Butaru – vine să deschidă „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul, poate şi viitorul acestei ţări.
Primul episod Dosar România îi aduce în prim plan pe secuii din România. Gabriel Geamănu devoalează complicata poveste a celor ce pretind că trăiesc în ţinutul secuiesc, precum şi a celor ce se simt înghesuiţi în regiunea Harcov.
„Este greu să convingi un secui să vorbească în faţa unei camere de televiziune. În general, este greu să-l faci să vorbească. Dacă vrei să ştii cum sunt secuii, trebuie să mergi în mijlocul lor, în Ţinutul Secuiesc, aflat în inima României. Ei spun despre etnia lor că este altfel decât toate etniile de pe Pământ. Că ei sunt altfel decât românii sau maghiarii. Că ei sunt secui şi atât. Că secui te naşti, nu devii”, povesteşte realizatorul filmului documentar despre secuii din România, Gabriel Geamănu.