Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Nu rata!

TVR 1 și TVR HD transmit preliminariile Campionatului European de tenis de masă 2017

de Redactia Tvmania

Marţi, 24 ianuarie, de la 16.55, fetele din Naţionala de tenis de masă a României întâlnesc reprezentativa Olandei într-un nou meci acasă pentru calificarea la CE 2017. Partida, găzduită de studiourile Televiziunii Române, se transmite în direct la TVR 1 şi TVR HD. 

Iubitorii tenisului de masă se vor bucura de un nou regal sportiv: naţionala de senioare a României întâlneşte reprezentativa Olandei, meci care se joacă acasă, chiar în studiourile Televiziunii Române. Transmisă în direct de TVR 1, TVR HD şi TVR+ marţi, 24 ianuarie, de la ora 16.55, partida va fi comentată pentru telespectatorii TVR de Dragoş Cojocaru.

Două mari forţe ale tenisului de masă european, Romania şi Olanda luptă pentru calificarea la Campionatului European 2017. Elizabeta Samara, Daniela Dodean şi Bernadette Szocs, vicecampioane continentale, au învins în deplasare cu 3-1 şi speră să câştige şi la Bucureşti în faţa reprezentantelor ţării lalelelor. Celor trei românce li se alătură, în echipa reprezentativă a ţării noastre, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu.

De 4 ori consecutiv campioană europeană, între 2008 şi 2011, Olanda vine în Capitală cu una dintre cele două chinezoaice naturalizate – valoroasa Li Jie, vicecampioana la simplu la jocurile europene. Din echipa olandeză mai fac parte jucătoarele Rianne Van Duin şi Britt Eerland.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te