Homepage  / Știri

TVR 1 transmite astăzi “In memoriam Mădălina Manole”

TVR 1 transmite astăzi “In memoriam Mădălina Manole”

de Redactia Tvmania

Emisiunea “Muzica e viaţa mea - In memoriam Mădălina Manole” va fi difuzată astăzi la TVR 1 , de la ora 18.30 şi mâine (joi, 15 iulie), de la 12.45, arată un comunicat din partea Televiziunii Române.

Telespectatorii vor putea revedea astăzi întregul traseu al carierei regretatei artiste, inclusiv prima filmare a cântăreţei, realizată de Titus Muntean. Balerina, copilul, adolescenta, cântăreaţa Mădălina Manole, care adecedat în dimineaţa acestei zile, va putea fi urmărită astăzi în cadrul unei ediţii speciale realizată de TVR 1.

Producătorul  tv. Liana Săndulescu a declarat despre Mădălina Manole: “A fost anul trecut, la Gala Crucii Roşii – Banca de alimente, ea fiind imaginea campaniei. Înainte de transmisiune, Mădălina mi-a trimis pe mail imagini cu băieţelul ei…Orice dispariţie de acest gen trezeşte amintiri frumoase şi dureroase în acelaşi timp. Asta ne arată cât suntem de fragili şi cât  de puţin preţuim fiecare moment al vieţii noastre. Uităm asta şi trăim ca şi cum am fi nemuritori. Am lucrat cu Mădălina şi am avut o relaţie specială mai ales în perioada în care era cu Şerban Georgescu. Venea la toate emisiunile făcute de mine – Ba da ba nu, Muzica e viaţa mea, festivaluri… – şi a cântat toate piesele la TVR”.

Născută în Vălenii de Munte, Mădălina Manole a venit în Bucureşti să facă Şcoala Populară de Artă la clasa Mihaelei Runceanu şi a lui Ionel Tudor. În 1988, la Mamaia, începe colaborarea cu Şerban Georgescu, căsătorindu-se cu compozitorul în 1994.

Mădălina Manole a luat Discul de Aur pentru cele mai multe vânzări în anii 1991-1994. A obţinut mai multe premii la Mamaia, ţinând un recital la acelaşi festival, în 1994.

Absolventă a Liceului de Chimie din Ploieşti şi a Şcolii de controlori trafic aerian Băneasa, a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu. Dar muzica a fost marea ei chemare, declarată şi realizată. Discuri precum  „Fată dragă”, „Ei, şi ce?”, „Trăiesc pentru tine”, „Cântă cu mine”, „Lină, Lină, Mădălina” (de muzică populară), „Dulce de tot!”, „The best of” rămân mărturie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton