Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

TVR 1 va difuza „Einstein: Teoria iubirii”, un serial rusesc inspirat dintr-o poveste reală

de Redactia Tvmania

Din 7 septembrie, o dramă inspirată dintr-o poveste reală, despre iubirea dintre Einstein şi aşa numita Mata Hari a Rusiei, poate fi urmărită la TVR 1, de luni până joi, ora 22.20.

Oamenii de ştiinţă tind să treacă totul prin filtrul gândirii, chiar dacă este vorba despre existenţa lui Dumnezeu sau despre cele mai profunde sentimente umane. Şi tot oamenii de ştiinţă sunt capabili de mari pasiuni. La TVR 1 vom vedea în premieră miniseria în patru episoade Einstein: Teoria iubirii, în care ştiinţa întâlneşte iubirea, într-o impresionantă poveste bazată pe evenimente reale. Din 7 septembrie, ora 22.20.

Este, probabil, cel mai influent om de ştiinţă al istoriei moderne, cunoscut mai ales pentru progresele aduse omenirii: Teoria relativităţii, care a condus, de exemplu, la inventarea bombei atomice. Dar Albert Einstein a trăit, de asemenea, mari iubiri şi a descoperit că inteligenţa este un puternic afrodisiac.

Regizată de Elena Nikolaeva, această serie de patru episoade ne prezintă o poveste controversată şi cu multe întrebări neelucidate încă, despre iubirea secretă, profetică, pasională a omului de ştiinţă cu Margarita Konenkova. Drama inspirată de o poveste reală este plasată la începutul anilor 1940, la New York, unde marele fizician Albert Einstein are o relaţie pasională cu Margarita Konenkova, soţia unui faimos sculptor rus care-şi expune lucrările în America. Orbit de patimă, omul de ştiinţă nu bănuieşte că Margarita este, de fapt, agenta servicilor secrete sovietice şi are o misiune clară şi anume: să obţină informaţii despre cercetările lui Einstein şi despre dezvoltarea marelui proiect al guvernului american, bomba atomică.

Dezvăluind povestea de dragoste a acestei aşa-numite Mata Hari a Rusiei, împuternicită de servicile secrete ruse să obţină informaţii despre dezvoltarea bombei atomice de către americani, această serie prezintă publicului versiunea Rusiei asupra unei chestiuni scandaloase, care a ţinut primele pagini în anii 1940 şi 1950. Cu toate acestea, povestea mistuitoare de dragoste a fost blestemată; Margarita şi Einstein s-au despărţit pentru totdeauna în 1944.

Desfăşurată în Statele Unite, dar folosind limba rusă, miniseria Einstein: Teoria iubirii este îmbogăţită prin prezenţa unor staruri de cinema ale Rusiei precum: Olga Budina, Dmitri Pevtsov şi Alekxandr Baluev, actori care au fost recompensaţi cu European Film Awards, Golden Eagle Awards şi Nika Awards pentru rolurile interpretate.

Aşadar, telespectatorii sunt invitaţi să urmărească o serie de televiziune, care, prin intermediul performanţelor artistice ale unora dintre cei mai buni actori ruşi, ne va dezvălui viaţa privată a lui Einstein. Sunt legile fizicii supuse iubirii? Sau, dimpotrivă, toate marile descoperiri ale lumii se împletesc cu sentimente romantice profunde? Vom afla urmărind la TVR 1 de luni până joi, ora 22.20, Einstein: Teoria iubirii. Din 7 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te