Homepage  / Recomandări

FOTO. TVR 2 a programat piesa de teatru „Livada de vişini”, de Cehov

FOTO. TVR 2 a programat piesa de teatru „Livada de vişini”, de Cehov

de Redactia Tvmania

Pentru a cincea săptămână consecutiv, Casa de Producție TVR vă propune o premieră: „Livada de vişini”, de A.P. Cehov, în regia lui Alexandru Lustig, o coproducţie TVR şi Fundaţia Teatru Contemporan, din a cărei distribuție face parte Valeria Seciu (Premiul criticii FNT pe 2016).

„Livada de vișini” va fi difuzată de TVR 2 luni, 31 octombrie, la ora 21.10 și luni, 7 noiembrie, la ora 1.10. De asemenea, piesa va fi difuzată pe TVR HD luni, 31 octombrie, de la ora 21.10 și duminică, 6 noiembrie, ora 00.00, precum și pe TVR Internațional, sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 17.30.

Pentru prima dată în 26 de ani, Festivalul Național de Teatru a cuprins în selecția sa un spectacol de teatru tv. Este vorba despre ”Livada de vișini” de A.P. Cehov.

”Credem că prin această expunere în cadrul Festivalului Naţional de Teatru a celei mai noi variante de platou a capodoperei cehoviene ne punem şi în slujba publicului spectator, aducând pe scena vie un eveniment cultural ce se înscrie în seria acelor producţii valoroase ale Televiziunii Române care în orice timp au rămas valabile, dar mai ales semnalăm în acest fel importanţa Teatrului de Televiziune, ca pagină de memorie perenă a evoluţiei teatrului românesc. Puterea şi în impactul social al Teatrului de Televiziune sunt de necontestat, iar producţiile de teatru în platou au însemnat un punct de rezistenţă a instituţiei, de la începuturi şi până în prezent.” – au anunțat organizatorii Festivalului Național de Teatru.

La rândul său, Alexandru Lustig a declarat: ”Pentru mine, ca regizor, e o călătorie magică în compania unor actori uriaşi, în căutarea unui dramaturg genial – Cehov. Realizarea spectacolului în formă cinematografică, la TVR, naşte speranţa că această călătorie artistică nu se va încheia niciodată”.

Din distribuția piesei „Livada de vișini” fac parte: 

  • Ranevskaia Liubov Andreevna: Valeria Seciu
  • Firs: Ion Besoiu
  • Gaev Leonid Andreevici: Marian Râlea
  • Lopahin Ermolai Alexeevici: Dan Aștilean
  • Ania: Ioana Anastasia Anton
  • Varia: Andreea Bibiri Trofimov
  • Piotr Sergheevici Trofimov: Mihai Călin
  • Simeonov-Pișcik Boris Borisovici: Gelu Niţu
  • Charlotta Ivanovna: Anca Sigartău
  • Epihodov Semion Panteleevici: Adrian Ciobanu
  • Iașa: Dan Rădulescu
  • Duniașa: Ruxandra Maniu
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton