”În direct cu VIAŢA” îşi propune din start să se poziţioneze în zona constructiv pozitivă a discursului, prin abordarea unei atitudini responsabile atât faţă de oameni, cât şi de natură. Gazda emisiunii va fi Liana Stanciu, moderator, influencer, om de televiziune şi radio care şi-a câştigat credibilitatea prin implicare în nenumarate proiecte sociale.
“Plecăm de la ideea că în fiecare zi se întâmplă lucruri care ne afectează viaţa, iar unele dintre acestea deschid chiar buletinele informative. Sunt ştiri de mare interes, indiferent de moment, cum ar fi, de exemplu, „De ce nu sunt autobuze în mediu rural şi de ce oamenii merg şi în secolul XXI cu „ocazia”?”. Vom vorbi şi despre subiecte care ne privesc pe toţi, chiar dacă ele se întâmplă la nivel planetar, cum ar fi balena în burta căreia s-a găsit o pungă de plastic…”, spune Liana Stanciu.
În emisiunea “În direct cu VIAŢA” se vor prezenta proiecte constructive. Decorul este realizat aproape în exclusivitate din materialele reciclabile, prietenoase, cum ar fi lemn, carton şi în general materiale care nu afectează în niciun fel sănătatea planetei.
“Deja trăim pe datorie, iar planeta este supraîncărcată. Cred că este momentul să facem mici gesturi, cum ar fi să colectăm separat deşeurile sau să oprim lumina când nu e necesar. Încet, încet, e momentul să învăţăm că vorbim despre viitorul copiilor noştri. Ţinutele pe care le voi purta sunt făcute din materiale reciclate. Am deja două rochii, dintre care una este lucrată din materialul obţinut în urma reciclării PET-urilor. Voi încerca să mă întorc la soluţii care să facă bine viitorului nostru”, a adaugat Liana Stanciu.