Homepage  / Nu rata!

TVR 2 îi dedică „Duminica filmului românesc” lui Ştefan Iordache

TVR 2 îi dedică „Duminica filmului românesc” lui Ştefan Iordache

de Redactia Tvmania

Pentru că în această săptămână s-au împlinit opt ani de când marele actor Ştefan Iordache ne-a părăsit,  postul TVR 2 îi dedică „Duminica Filmului Românesc”.

stefan-iordache

Astfel, în această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ştefan Iordache, programând difuzarea a trei filme în care acesta a interpretat roluri memorabile. Este vorba de „Un film cu o fată fermecătoare”, „Cei care plătesc cu viaţa” şi „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Aşadar, duminică, de la ora 14.10, este programată drama Un film cu o fată fermecătoare”, în regia lui Lucian Bratu. Alături de Ştefan Iordache, din distribuţie mai face parte şi Margareta Pâslaru.

“Ruxandra, o tânără abia ieșită de pe băncile școlii, se decide să devină actriță, convinsă că farmecul personal poate ține loc de talent. Cum la admitere cade, se consolează cu rolul principal într-un film utilitar realizat, la comanda direcției de circulație, de prietenul ei, regizor. Acestuia, care s-ar fi dorit sculptor, compromisul cu publicitatea îi creează o criză de conștiință. Ruxandra îl abandonează și, în camera ei tapisată cu fotografii de staruri, își omoară timpul, imaginându-se urcând treptele succesului”, descrie Tudor Caranfil pelicula, în „Dicționarul de Filme Românești” (2003).

De la ora 20.10 este programată dramaCei care plătesc cu viaţa în regia lui Șerban Marinescu, cu: Ştefan Iordache, Adrian Pintea, Șerban Cantacuzino, Tudorel Filimon, Ovidiu Ghiniță, Marcel Iureș și Maia Morgenstern.

În film, confruntat cu idealul moral absolut și sub influența unor revelații din trecutul tatălui său, ziaristul Gelu Ruscanu întrerupe campania de demascare a unui ministru criminal și apoi se sinucide.

Tot duminică, de la ora 22.10, puteți urmări Cel mai iubit dintre pământeni (adaptare după romanul omonim al lui Marin Preda, n.red.), film regizat de Șerban Marinescu.

Petrini (Ștefan Iordache), filosof, e anchetat de Securitate din cauza uni escirori pe care unul dintre foștii lui colegi de facultate o încheia în felul următor: „Aștept ordonanțe”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton