Homepage  / Nu rata!

TVR 2 difuzează documentarul “O zi în Berlin” realizat de Sanda Vişan

TVR 2 difuzează documentarul “O zi în Berlin” realizat de Sanda Vişan

de Redactia Tvmania

În seara zilei de 19 decembrie 2016, la Târgul de Crăciun din Berlin a avut loc un atac terorist soldat cu un bilanţ tragic: 12 persoane au murit iar alte 48 au fost rănite. În semn de solidaritate cu locuitorii capitalei germane, TVR difuzează vineri, 23 decembrie, de la ora 14.30, documentarul “O zi în Berlin” realizat de Sanda Vişan într-un timp al liniştii, chiar în cartierul Charlottenburg, lovit acum de durere.

berlin-poarta-brandenburg-tvr-2-difuzeaza-documentarul-o-zi-in-berlin-realizat-de-sanda-visan

Periplul prin capitala Germaniei începe cu două locuri a căror valoare simbolică este evidentă, un memento al încercărilor istoriei: Biserica Memorială, adusă în ruină de bombele celui de al Doilea Război Mondial şi fântâna Wasserklops –  o dovadă a felului în care, şi aici, Berlinul a renăscut din propria cenuşă, integrându-şi istoria şi privind către viitor. Vom vizita apoi Poarta Brandenburg, cartierul istoric Berlin Mitte, străbătând celebrul bulevard Unter den linden şi ajungând în fosta piaţă a Operei (ce poartă numele August Bebel).

Apoi, vom afla informaţii despre Opera, vechea Bibliotecă, despre Catedrala catolică şi Universitatea Humboldt – clădiri care vorbesc despre felul în care a fost alcătuită, în secole, fiinţa naţională germană, articulată în jurul conceptului fundamental de educaţie.

Vom păşi pe Podul Palatului ornat cu cele opt grupuri statuare proiectate de Schinkel pentru a ajunge în insula muzeelor, înconjurată de apele râului Spree. Ajungem, astfel, într-un complex muzeal impresionant înscris de UNESCO pe lista patrimoniului mondial – care face din Berlin a treia, cea mai vizitată capitală din Europa.

Periplul va continua vizitând Domul catedrala evanghelică a Berlinului, clădirea Reichstagului, Potsdamer Platz, dar şi suprafeţele verzi din zona lacurilor formate de râul Havel.

Odată cu finalul călătoriei prin Berlin, la Gara Centrală descoperiţi un monument marcat de hipermodernitate. Veţi descoperi cel mai mare punct de întâlnire feroviară din Europa, cu 14 platforme dispuse pe două niveluri, sub- şi supraterane – o remarcabilă operă arhitectonică cu structură de beton, oţel şi sticlă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

TVR 2 va difuza, de mâine, seria de documentare “Londra, în trei zile”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton