Acţiunea se petrece în Italia, la începutul secolului al XIX-lea. Viaţa liniştită a orăşelului Cave este tulburată de un eveniment neobişnuit: sosirea a doi străini, tânărul Giulio Mancini (Mirko Petrini) şi mama lui (Martine Brochard), care au fugit din Roma după uciderea contelui Mancini, revoluţionar antipapal. Giulio îşi face imediat doi prieteni: pe Isabella Malvolti, frumoasa şi rebela fiică a hangiului din Cave, şi Rocco Riboni, un tânăr de origine modestă, muncitor la cariera de piatră. Trioul de prieteni nedespărţiţi se transformă, cu trecerea anilor, într-un triunghi amoros. Chiar şi când soarta pare să-i trimită pe drumuri diferite, Isabella, Giulio şi Rocco se reîntâlnesc la Roma şi, în miezul unor evenimente istorice care zguduie Italia, vor trece împreună prin aventuri, pericole şi emoţii de neuitat.
Distribuţia mini-seriei este completată de nume cunoscute ale cinematografiei italiene: Giancarlo Giannini, Ornella Muti, Virna Lisi, Alessandra Martines şi Franco Nero.
După ultimul sezon din „Onoare şi respect” (2017), Garko nu a mai apărut pe micile ecrane din Italia într-un nou serial sau la cinema. Conform brindisireport.it, el ar fi acceptat toamna aceasta propunerea regizorului Aureliano Amadei de a juca în drama “Il pendolo”, ale cărei filmări vor avea loc în regiunea italiană Ceglie Messapica.