Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

De astăzi, TVR 2 difuzează seria-eveniment ”Ceaușescu și poporul”

de Redactia Tvmania

Din 13 decembrie, TVR 2 va difuza primele trei episoade ale producției ”Ceaușescu și poporul”, o serie documentar ale cărei filmări au fost începute în 2011, oprite în 2012 și reluate anul acesta.

”Când m-am apucat de lucru la acest proiect m-am gândit că nu vreau să trăiesc clipa în care, Maria, fata mea, care avea doar 4 ani în 2011, o să îmi ceară socoteală că generația mea a fost împotriva unui «erou al nației», care a făcut numai bine țării și care a fost ucis mișelește. M-am gândit că ea și generația ei trebuie să știe adevărul, ca să nu riște vreodată să se întoarcă în trecut, pe un drum greșit și să nu ajungă să trăiască ororile comunismului de orice fel”,  ne-a spus producătorul Răzvan Butaru.

Răzvan Butaru

”Ceaușescu și poporul” este împărțit în două serii a câte trei episoade fiecare.

Primele trei episoade, ce urmează să fie difuzate în perioada 13 decembrie – 27 decembrie 2016, pe TVR2, în fiecare marți de la ora 20.00, înglobează mărturii ale unor foști colaboratori ai lui Nicolae Ceaușescu. Mărturiile au și o replică a lui Nicolae Ceaușescu venită din discursurile lui.

Episodul 1 (difuzat pe 13 decembrie) tratează perioada de început (1965 – 1971). Este vorba despre preluarea și consolidarea puterii de către Nicolae Ceaușescu. Ion Iliescu și academicianul Mircea Malița (fostul ministru adjunct de Externe și mai apoi ambasador al României în SUA) vor relata ce s-a întâmplat cu adevărat în acea perioadă, care este adevărul despre cum a preluat puterea Ceaușescu, ce se ascunde în spatele discursului său din august 1968 împotriva invadării Cehoslovaciei de către URSS, care a fost momentul de cotitură în politica lui Ceaușescu și care a fost declicul schimbărilor ce au urmat.

Episodul 2 (20 decembrie) prezintă politica economică și socială a lui Ceaușescu în toată perioada în care acesta a condus România; ce a determinat înrăutățirea condițiilor de viață, scăderea nivelului de trai și, în final, suferința populației României de frig, foame și frică. În acest episod, alături de Ion Iliescu și Mircea Malița, va apărea și Cornel Burtică, fostul ministru al comerțului extern al României în vremea lui Ceaușescu, până în 1982, când a fost înlăturat.

Episodul 3 (27 decembrie) tratează o temă prea puțin abordată în ultimii 25 de ani: disparițiile în timpul regimului Ceaușescu. Este vorba despre înlăturarea lui Ion Gheorghe Maurer, a lui Virgil Trofin, a lui Ion Iliescu, Cornel Burtică sau Mircea Malița. De ce și cum proceda Nicolae Ceaușescu în astfel de cazuri? Ce se ascunde în cazul disparițiilor diferiților politicieni? Pe lângă asta sunt relatate și alte situații: Cristian Țopescu – cum a fost interzis la TVR, dispariția unui simplu protestatar – inginerul Radu Filipescu, sau a unui simplu profesor de istorie – Marin Trușcă.

Răzvan Butaru și Mircea Malița

Seria 2 urmează să fie difuzată anul viitor, în primăvară, va avea tot trei părți și va prezenta alte elemente importante ale Epocii Ceaușescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te