Homepage  / Televiziune

TVR l-a concediat pe comentatorul Marian Olaianos, după ce a fost acuzat că a agresat o colegă

TVR l-a concediat pe comentatorul Marian Olaianos, după ce a fost acuzat că a agresat o colegă

de Redactia Tvmania

TVR a anunțat joi, 9 martie, că a decis încheierea colaborării cu Marian Olaianos ca urmare a unui raport al comisiei de cercetare disciplinară. În octombrie anul trecut, jurnalista TVR Nadine Vlădescu a sesizat conducerea instituției, acuzând că a fost agresată fizic și verbal de către colegul ei.

Joi, 9 martie, reprezentanții SRTv i-au înmânat lui Marian Olaianos decizia de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Decizia a fost emisă ca urmare a raportului comisiei de cercetare disciplinară, elaborat în baza sesizării depuse de Nadine Vlădescu, în luna octombrie 2022, privind fapte de violență fizică și verbală a unui angajat al TVR – jurnalistul Marian Olaianos – asupra sa, însoțită de certificat medico-legal și de alte documente medicale.

Cercetarea disciplinară a fost demarată în urma sesizării primite de angajator de la Nadine Vlădescu şi în baza dispoziţiei Președintelui-Director General al SRTv, Dan Cristian Turturică.

Raportul comisiei de cercetare disciplinară a fost înaintat Preşedintelui –Director General, în data de 1 februarie 2023, cu propunerea de sancționare a lui Marian Olaianos prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Având în vedere faptul că, în perioada 19 decembrie 2022 – 8 martie 2023, Marian Olaianos s-a aflat în concediu de odihnă și medical, jurnalistul a primit decizia astăzi, 9 martie, când a revenit la serviciu.

Temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei constă în analiza unor documente medicale (certificatul medico-legal emis de IML), alte examinări medicale efectuate după actele de violență suferite de Nadine Vlădescu, înregistrări video care surprind cu claritate actele de violență, audieri ale martorilor, precum și alte înscrisuri relevante care certifică abaterile disciplinare grave ale lui Marian Olaianos.

Totodată, în cadrul audierii din data de 9 decembrie 2022, Marian Olaianos a declarat în fața comisiei următoarele: „aflându-mă într-o stare de maximă tensiune emoțională, în încercarea de a mă apăra am impins-o pe Nadine la perete, apucând-o de zona gâtului”.


Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton