Homepage  / Știri / Televiziune

TVR transmite toate partidele din faza grupelor turneului final al Campionatului European EURO U21

TVR transmite toate partidele din faza grupelor turneului final al Campionatului European EURO U21

de Redactia Tvmania

După senzaționala „vară italiană” din 2019, Naționala de tineret începe o nouă poveste la un turneu final. Sfârșitul lunii martie aduce pentru jucătorii antrenați de Adrian Mutu faza grupelor din cadrul Campionatului European EURO U21. Săptămâna de foc începe pe 24 martie, toate meciurile turneului putând fi văzute, în direct și în exclusivitate, la TVR.

Este primul turneu cu 16 echipe (4 grupe formate din câte 4 echipe fiecare) și primul care se joacă în două țări, Ungaria și Slovenia. Primele două echipe din fiecare grupă se califică în fazele eliminatorii, ce vor fi disputate la începutul verii (31 mai – 6 iunie 2021). Reprezentativa României este în grupa A, alături de Germania, Ungaria și Țările de Jos.

„Pentru că exact în aceeași perioadă, 23-31 martie, se dispută și partide din preliminariile Cupei Mondiale 2022, foarte mulți jucători de valoare, care se află în limita de vârstă impusă pentru Campionatul European U21, născuți după 1 ianuarie 1998, au fost selecționați la naționalele de seniori. Asta înseamnă că vor apărea foarte mulți fotbaliști de 19, 20 și 21 de ani în meciurile din Ungaria și Slovenia, iar turneul capătă un plus de interes și pot apărea rezultate surprinzătoare”, explică Emil Hossu-Longin, unul dintre jurnaliștii TVR care va comenta de la fața locului meciurile Naționalei de tineret.

De altfel, Marian Olaianos și Emil Hossu-Longin sunt din nou „vocile” echipei U21, comentând partidele României, precum și pe cele din grupa C (Franța, Danemarca, Rusia, Islanda), din care se va alege adversara tricolorilor în situația calificării în sferturile de finală. Celelalte partide vor fi comentate, de la București, de Dragoș Bocanaciu, Bogdan Tomulică și Narcis Șelaru.

Cristian Mândru și Costin Deșliu aduc informațiile de ultimă oră

Începând de luni, 22 martie, microbiștii intră în atmosfera turneului prin „Studiourile UEFA EURO U21”, difuzate zilnic, în direct, la TVR 1 (de la ora 13.15, după ora 18.00 și după meciurile de seară).

Cristian Mândru și Costin Deșliu ne așteaptă, alternativ, cu informații de ultimă oră, comentarii și analize, alături de invitații permanenți Ovidiu Ioanițoaia, Aurel Țicleanu, Alin Buzărin și Marius Mitran, precum și de invitați punctuali. Emil Hossu-Longin și Marian Olaianos vor aduce, la rândul lor, imagini și detalii la cald despre lotul antrenat de Mutu și din teren.

Meciurile fiecărei grupe se joacă în câte două orașe: Budapesta și Szekesfehervar pentru Grupa A, Maribor și Celje pentru grupa B, Gyor și Szombathely pentru grupa C, Ljubljana și Koper pentru grupa D.

De-a lungul celor 8 zile ale acestei faze a Campionatului, vom avea șansa să urmărim evoluția unor jucători care deja s-au făcut remarcați și au fost cooptați de echipe mari internaționale, precum germanii Lukas Nmecha (Anderlecht / Manchester City), Niklas Dorsch (Gent) și Youssoufa Moukoko (Dortmund), neerlandezii Sven Botman (Lille), Justin Kluivert (Leipzig) și Mitchell Bakker (PSG), italienii Sandro Tonali (Milan), Gianluca Frabotta (Juventus) și Andrea Pinamonti (Inter), spaniolii Juan Miranda (Betis / Barcelona), Fran Beltran (Celta Vigo) și Marc Cucurella (Getafe), francezii Jonathan Ikone (Lille), Eduardo Camavinga (Rennes) și Houssem Aouar (Lyon), englezii Mason Greenwood (Manchester United), Callum Hudson-Odoi (Chelsea) și Ryan Sessegnon (Hoffenheim / Tottenham), precum și portughezii Trincao (Barcelona), Rafael Leao (Milan) și Fabio Vieira (Porto).

Campionatul European de Fotbal U21 – Program Faza Grupelor, 24 – 31 martie 2021

Toate meciurile din faza grupelor Campionatului European de Fotbal U21 vor putea fi urmărite în direct şi în exclusivitate la TVR. 

În funcţie de interesul publicului pentru cele 4 meciuri din 31.03 – care se vor desfăşura la aceeaşi oră, 19.00 – TVR va anunţa care dintre acestea vor fi transmise în direct şi pe ce post, precum şi meciurile care vor fi difuzate înregistrat.

Miercuri, 24.03, ora 19:00 Slovenia – Spania (Grupa B) TVR 1
Miercuri, 24.03, ora 19:00 Cehia – Italia (Grupa B) TVR 2
Miercuri, 24.03, ora 22:00 România – Ţările de Jos (Grupa A) TVR 1
Miercuri, 24.03, ora 22:00 Ungaria – Germania (Grupa A) TVR 2

Joi, 25.03, ora 16:00 Anglia – Elveţia (Grupa D) TVR 1
Joi, 25.03, ora 19:00 Rusia – Islanda (Grupa C) TVR 2
Joi, 25.03, ora 22:00 Franţa – Danemarca (Grupa C) TVR 1
Joi, 25.03, ora 22:00 Portugalia – Croaţia (Grupa D) TVR 2

Sâmbătă, 27.03, ora 19:00 Ungaria – România (Grupa A) TVR 1
Sâmbătă, 27.03, ora 19:00 Slovenia – Cehia (Grupa B) TVR 2
Sâmbătă, 27.03, ora 22:00 Germania – Ţările de Jos (Grupa A) TVR 1
Sâmbătă, 27.03, ora 22:00 Spania – Italia (Grupa B) TVR 2

Duminică, 28.03, ora 16:00 Islanda – Danemarca (Grupa C) TVR 1
Duminică, 28.03, ora 19:00 Croaţia – Elveţia (Grupa D) TVR 2
Duminică, 28.03, ora 22:00 Rusia – Franţa (Grupa C) TVR 2
Duminică, 28.03, ora 22:00 Portugalia – Anglia (Grupa D) TVR 1

Marţi, 30.03, ora 19:00 Germania – România (Grupa A) TVR 1
Marţi, 30.03, ora 19:00 Ţările de Jos – Ungaria (Grupa A) TVR 2
Marţi, 30.03, ora 22:00 Italia – Slovenia (Grupa B) TVR 1
Marţi, 30.03, ora 22:00 Spania – Cehia (Grupa B) TVR 2

Miercuri, 31.03, ora 19:00 Danemarca – Rusia (Grupa C) TBA*
Miercuri, 31.03, ora 19:00 Islanda – Franţa (Grupa C) TBA
Miercuri, 31.03, ora 19:00 Elveţia – Portugalia (Grupa D) TBA
Miercuri, 31.03, ora 19:00 Croaţia – Anglia (Grupa D) TBA

*urmează să fie stabilit

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton