U2 s-a cumintit

Albumul „No Line on the Horizon” este primul disc al irlandezilor de la U2 din 2004 incoace si vine dupa ce, in martie 2008, formatia a semnat un contract in valoare de 100 de milioane de dolari cu Live Nation, care a devenit noul sponsor oficial al trupei. Parca pentru a marca inceputul unei noi ere, irlandezii au inregistrat un album mai curajos si mai experimental decat precedentele doua, „All That You Can’t Leave Behind” (2000) si „How to Dismantle an Atomic Bomb” (2004). Reversul medaliei, insa, este ca „All That You Can’t Leave Behind” a fost numit de revista Rolling Stone drept „a treia capodopera a trupei”, in timp ce „No Line on the Horizon” a primit recenzii caldute, pentru ambitia de a fi interesant fara un scop clar.

U2, versiunea intima
La prima ascultare, al doisprezecelea album al legendarilor rockeri apare auster, melancolic si gri, cu tot cu productia faimosilor Brian Eno si Daniel Lanois. Spre deosebire de precedentele doua discuri, care sunt „U2” in sensul bun al cuvantului, „No Line on the Horizon” este prima incercare a formatiei, de multa vreme incoace, de a fi intima. Numai ca U2 nu sunt intimi, sunt maiestuosi, iar asta se vede doar in trio-ul de piese „Magnificent”, „No Line on the Horizon” si „Breathe”. Aici grandoarea celor patru irlandezi e evidenta si e servita in stilul caracteristic: cat se poate de natural. Restul albumului, insa, incepand cu primul single, „Get on Your Boots”, apare diluat si confuz. Da, e subtil, cum se vede in aproape recitatul „Cedars of Lebanon”, insa subtilitatea sa se evapora la sfarsitul piesei, acolo unde ar trebui sa te indemne la inca o ascultare.
„No Line on the Horizon” ar putea sa va convinga ca e mai puternic pe masura ce il reluati, insa are la fel de multe sanse sa vi se para tot mai alunecos si incoerent.
Cu toate astea, e vorba de U2, asa ca niste momente de mediocritate n-ar trebui sa-i faca pe fani sa se gandeasca de doua ori. In fond, monstrii sacri in activitate, cum sunt cei patru irlandezi, se numara acum pe degetele de la o mana.

de Alex Bala