Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

U2 sau Led Zeppelin?

de Redactia Tvmania

Cei patru Kings of Leon nu pot sa se hotarasca intre cei doi giganti. Dar asta nu e deloc rau, pentru ca au suficient talent incat sa isi insuseasca elemente fara sa para ca forteaza nota.

Multi fani mai vechi ai Kings of Leon isi doresc, probabil, ca acestia sa nu se fi barbierit niciodata si sa nu fi descoperit rock-ul de dupa anii ’70. Cvartetul de tineri americani, sudisti get-beget din Tennessee, a debutat in 2003 cu un sunet irezistibil, crud si foarte putin cizelat de „boogie rock”, facand trimitere la trupe ca Led Zeppelin si Rolling Stones, cu tot cu parul lung, mustata de rigoare si blugii ultra-stramti. Evident, au fost primiti cu o oarecare raceala in Statele Unite, dar adorati in Marea Britanie (unde aveau sa obtina multiple discuri de platina). Dupa albumul de debut, „Youth & Young Manhood”, si apoi „Because of the Times”, cu care au anuntat ca ies din garaj si iau drumul stadioanelor, Kings of Leon si-au flexat si mai mult muschiul „arena rock” pe „Only by the Night”, lansat in 2008. Cu hit-uri ca „Sex on Fire”, „Use Somebody” sau „Manhattan”, cei patru Followill (trei frati si un var primar) au ajuns in zona U2, cu un sound grandios si rasunator, minus agenda politica a lui Bono.

Talentatul Caleb
Daca „Because of the Times” a debutat direct pe prima pozitie a topurilor muzicale din Marea Britanie, construind pe temeliile debutului „Youth & Young Manhood”, „Only by the Night” demonstreaza ca cei patru Kings of Leon nu se tem de eticheta „mainstream” si ca se pricep la fel de bine la imnuri epice, ca „Use Somebody”. Intuind strambaturile puristilor care ii ascultau acum cinci ani, membrii trupei au lasat portita deschisa pentru rock-ul de garaj cu care debutasera in prima jumatate a albumului. „Crawl” e rock&roll vanos, pe ritmuri amintind de Led Zeppelin, iar „Sex on Fire” are un refren meteoric si contagios. Vocalul Caleb Folowill suna fantastic, indiferent daca te numeri sau nu printre fanii trupei, desi nu pare sa poata renunta la „dulcele grai” sudist, iar basistul Jared are momente sclipitoare care se topesc foarte bine in stilul general al albumului.
Daca in trecut Kings of Leon cantau nonsalanti despre femei, alcool si alte rasfaturi hedoniste, acum „Use Somebody” si „Manhattan” si grandoarea lor pop-rock ne fac sa credem ca domnul Caleb ar putea fi la fel de bine varul american al lui Bono.

de Alex Bala

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te