“Am filmat ediția în care Stela Popescu a fost guest star cu câteva zile înaintea dispariției ei. Adică e ultima apariție a doamnei Stela Popescu într-un program de televiziune. Ca o premoniție, mi-a povestit despre prima ei apariție la televiziune, despre cum Octavian Paler, pe atunci director la TVR, i-a propus să prezinte Cerbul de Aur. De aceea, joi e o ediție de colecție, mult mai mult decât un show tv”, spune Dan Negru, prezentatorul show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Joia aceasta, soții Roxana (38 de ani) și Cristi Niciev (42 de ani) ar putea câștiga suma de 100.000 de lei pusă în joc, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, dacă vor da dovadă de intuiție, vor avea noțiuni de cultură generală, dar și parte de un pic de noroc.
Ea este psihoterapeut, iar el jurist și antreprenor. Sunt căsătoriți de 15 ani și au un băiețel de 11 ani. Consideră că de zece ani sunt mai înțelepți, mai maturi și au o comunicare mult mai bună. În privința deciziilor, discută mult și se completează. Atunci când apar discuții în contradictoriu, el este cel care cedează primul. Roxana și Cristi spun că sunt intuitivi și analitici.
Cu banii pe care speră să-i câștige la această emisiune își doresc să plece într-un loc exotic, împreună cu fiul lor. Dacă vor reuși ei să-și împlinească visul, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 1 februarie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru.