Manuscrisul conţine diverse incantaţii pe care vechii egipteni obişnuiau să le folosească pentru a le uşura morţilor trecerea către viaţa de apoi.
“Apoi am aflat că murise”
Gandolfini petrecuse o zi întreagă vizitând capitala Italiei alături de fiul său adolescent, Michael, înainte de a se prăbuşi în camera sa de hotel.
“E ciudat, pentru că soţia mea i-a făcut o poză printr-o vitrină şi el e flancat de sarcofage cu inscripţii din «Cartea Morţilor»”, a declarat John McGlaughlin, pentru New York Daily News.
“Nu ni s-a părut nimic deosebit atunci, bineînţeles, dar apoi am revenit din luna de miere şi am aflat că murise”, a adăugat el, spunând că Gandolfini părea perfect sănătos atunci când l-au văzut.
Fiul actorului avea să-l găsească pe interpretul lui Tony Soprano pe podeaua camerei lor de la Boscolo Exedra Hotel, fără suflare, cu doar câteva ore mai târziu.
Trupul neînsufleţit al lui Gandolfini a ajuns în Statele Unite sâmbătă, iar înmormântarea sa e programată pentru joi, la Catedrala Sfântul Ioan cel Divin din Manhattan. Mii de fani îndoliaţi, dar şi colegii actorului din “Clanul Soprano, sunt aşteptaţi la ceremonie.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.