Cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est are loc între 3 şi 12 octombrie, la București.
Cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est are loc între 3 şi 12 octombrie, la București.
Alături de pelicula de deschidere ”The Boxtrolls”, cel mai proaspăt lungmetraj al renumitului studio american Laika, care va avrea premiera în România pe 31 octombrie, realizatorii festivalului aduc și ultimul film al regizorului japonez câştigător al premiului Oscar, Hayao Miyazaki.
”Kaze tachinu” / ”The Wind Rises” a fost anunțat, în toamna anului trecut, ca fiind ultimul lungmetraj de animaţie al celebrului regizor, care a declarat că nu o să mai facă filme.
Până acum, biografia ficţionalizată a lui Jiro Horikoshi, unul dintre cei mai inovatori și desăvârșiți proiectanți aeronautici din lume, a câştigat Tokyo Anime Award (cel mai important premiu acordat unei animaţii în Japonia), şi deţine în palmares nominalizarea la Oscar pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie, precum şi cea la Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Cum pentru ultimul film al lui Miyazaki nu s-a înghesuit niciun distribuitor român să-l aducă și pe marile noastre ecrane, Anim’est-ul ar fi cam singura ocazie de a-l vedea.