Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Sezonul 5 din "Sora Jackie", de duminică, la Diva Universal

de Redactia Tvmania

„Sora Jackie” revine cu sezonul 5, în premieră la Diva Universal începând de duminică, 25 mai, cu două episoade difuzate de la ora 22:00. În noul sezon, după ce pleacă de la dezintoxicare mai devreme, Jackie (Edie Falco) reuşeşte să renunţe la dependenţa de pastile şi descoperă fericirea relativă – dar este doar calmul de dinaintea furtunii.

Căsnicia ei este pe terminate, iar un accident o trimite de urgenţă pe Jackie la spitalul unde lucrează, All Saints, pentru îngrijiri medicale. În timp ce se reface, îl cunoaşte aici pe poliţistul new yorkez Frank Verelli (Adam Ferrera), un om al legii exemplar şi un tip bun la suflet, care îi ia o declaraţie după accident şi cu care Jackie începe să flirteze. Avansurile acestuia o pot duce pe eroină într-o zonă necunoscută – cea a întâlnirilor cu alţi bărbaţi. În paralel, în scenă intră un nou medic (Morris Chestnut) – fost doctor în armată, care nu respectă protocoalele tipice ale spitalului – şi o tânără rezidentă (Betty Gilpin), care flirtează des pentru a scăpa de responsabilităţile de zi cu zi. Aflată printre colegi noi şi ieşind din zona ei de confort, Jackie trebuie să facă faţă aniversării de 1 an de când nu mai e dependentă de pastile.

În „Sora Jackie”, sezonul 5, mai joacă Peter Facinelli (Dr. Fitch Cooper), Eve Best (Dr. Ellie O‟Hara), Merritt Wever (Zoey Barkow), Dominic Fumusa (Kevin), Anna Deavere Smith (Mrs. Gloria Akalitus), Ruby Jerins (Grace) și Mackenzie Aladjem (Grace).

„Sora Jackie” este un serial de comedie neagră despre Jackie Peyton (Edie Falco), asistentă medicală în departamentul de Urgențe al spitalului All Saints’ din New York City, pentru care fiecare zi este o adevărată jonglerie, în care trebuie să se descurce cu pacienții, medicii, celelalte asistente și propriile ei alegeri. Edie Falco a reușit, datorită rolului din acest serial, să depășească multe recorduri, în ceea ce privește numărul de premii câștigate. Printre altele, a câștigat de mai multe ori trofeele Emmy, Globul de Aur și SAG, pentru cel mai bun rol feminin într-un serial de comedie.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te