Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane începând cu luna februarie la Antena 1 și se va bucura de personaje noi. Împreună cu Mădălina Bellariu, Șerban Gomoi se alătură distribuției binecunoscută din primul sezon.
Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane începând cu luna februarie la Antena 1 și se va bucura de personaje noi. Împreună cu Mădălina Bellariu, Șerban Gomoi se alătură distribuției binecunoscută din primul sezon.
Victor, personajul căruia îi dă viață Șerban Gomoi în serialul Sacrificiul, a fost părăsit de mama lui și a rămas în grija unui tată foarte dur. Când a mai crescut, s-a refugiat în artă, iar la vârsta de 15 ani l-a luat un vecin să facă figurație la operă. De atunci a știut ce va face în viață: va fi regizor! Dar avea un singur gând: să părăsească România și să ajungă la Paris. Până să o cunoască pe Maria, nu a ratat nicio celebritate din lumea teatrului și a operei. A avut o singură iubire când a aterizat la Paris fără să cunoască pe nimeni. Ea a fost și cea care l-a propulsat în cariera de regizor de operă și teatru, dar l-a înșelat. De atunci, Victor a jurat că nu se va mai îndrăgosti niciodată, însã nu știa că o va cunoaște pe Maria. Victor o iubește foarte tare pe Maria, dar în felul lui, unul care include și violența.
“M-am bucurat foarte mult când am luat castingul pentru rolul din Sacrificiul. Colegii au fost foarte primitori cu mine încă din prima zi, atmosfera de pe platoul de filmare contează foarte mult pentru orice actor. Rolul meu este destul de dificil și de obicei mă ascund prin diverse locuri pe platou ca să stau singur și să mă pregătesc, departe de conturile de Instagram ale colegilor mei. Victor, personajul pe care îl interpretez, este unul negativ si trebuie să găsesc un echilibru pentru el. Chiar dacă pare un nebun dement, el este un om care iubește monstruos. Asta poate fi dificil. Dar întotdeauna are un plan. Asta mi se pare extrem de ofertant din punct de vedere actoricesc. Dar cel mai bine ar fi să las telespectatorii să îl îndrăgească pentru nebunia lui, așa că nu voi spune mai multe!”
Șerban Gomoi este absolvent de UNATC, dar nu este la prima întâlnire cu platoul de filmare. A făcut parte din distribuția producțiilor Portretul luptătorului la tinereţe, Zero Theorem, Six Bullets, Cu un pas înainte și a făcut dublaj pentru Disney Channel. Actor la Teatrul Nottara, Șerban a jucat în piese de teatru precum: Romanţioşii, True West, Mizantropul de Molière, Mobilă şi durere, O noapte furtunoasă, Mult zgomot pentru nimic sau Fazanu. În prezent, actorul colaboreazã cu Teatrul Avangardia, unde pregătește spectacolul Sherlock Holmes și Jack Spintecătorul.