Dacă în această perioadă, Happy Channel difuzează un best of al emisiunilor “Întâlniri fericite”, “Don Apetit” și “Happy Night”, începând din 3 februarie, aceste producții își vor schimba denumirea și se vor regăsi într-un format nou în grila postului de televiziune.
Din februarie, difuzarea emisiunii “Povești COOL” va avea loc în fiecare sâmbătă și duminică la Happy Channel, de la 12:30, și va cuprinde ”Don Apetit & co”, prezentată de Vlad Gherman, ”CineCool” cu Irina Margareta Nistor, dar și “Happy COOL” – o rubrică specială dedicată agendei culturale românești.
În cadrul ”Don Apetit & co”, telespectatorii vor face cunoștință cu specialiști din zona gastronomiei, de la care vor putea învăța secrete ce țin de arta gătitului, dar și rețete culinare delicioase și ușor de pregătit.
La “CineCool”, Irina Margareta Nistor va aduce în fața publicului invitați de seamă, din lumea cinematografiei, care au dus filmul românesc la marile festivaluri internaționale, iar la “Happy COOL”, Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman și reporterul special Rapha vor trece în agendă cele mai importante evenimente culturale ale săptămânii.
Îndrăgitul critic de film a pregătit un chestionar Happy pentru invitații săi.
“Ce va conține chestionarul Happy? Care a fost întâlnirea cu Himera(H), cea cu Amorul(A), cu Profesorul esențial(P), cu Povestea cinematografică din viața reală(P), dar și cu necunoscuta destinului(Y)”, dezvăluie Irina Margareta Nistor din surprizele de care vor avea parte telespectatorii Happy Channel.