Mădălina Ghenea și-a surprins recent urmăritorii de pe Instagram. Actrița a postat un selfie în care apare alături de un actor cunoscut în toată lumea. Fanii au reacționat imediat și au speculat că între cei doi ar fi o poveste de iubire.
de Andra Stana,
Mădălina Ghenea și-a surprins recent urmăritorii de pe Instagram. Actrița a postat un selfie în care apare alături de un actor cunoscut în toată lumea. Fanii au reacționat imediat și au speculat că între cei doi ar fi o poveste de iubire.
Mădălina Ghenea a postat un selfie alături de un actor faimos în întreaga lume. Este vorba despre Ed Westwick, care a devenit celebru în România datorită rolului lui Chuck Bass din serialul „Gossip Girls”.
Cei doi actori, ambii în vârstă de 34 de ani, joacă împreună într-un thriller care se filmează în această perioadă în Malta. Ghenea și Westwick sunt protagoniștii filmului „Deep Fear”. Filmările pentru noua peliculă au luat deja startul, iar întreaga echipă se află zilele acestea în Malta, scrie protv.ro.
Filmul „Deep Fear” este regizat de Marcus Adams, în timp ce scenariul este semnat de Robert Capelli Jr. și Sophia Eptamentis.
În noul thriller, Mădălina Ghenea îi dă viață lui Naomi, proprietara unui iaht care pornește într-o călătorie pe mare pentru a se întâlni cu iubitul ei, Jackson (interpretat de Ed Westwick), în Grenada. Călătoria ei liniștită se va transforma însă într-un coșmar. În timpul unei furtuni, ea se întâlnește cu supraviețuitorii unui naufragiu. Aceștia se dovedesc a fi traficanți de droguri și de aici începe lupta pentru supraviețuire.
Profitând de o scurtă pauză de la filmări, Mădălina Ghenea a postat un selfie în care apare în brațele lui Ed Westwick. Cei care o urmăresc în mediul online i-au lăsat zeci de comentarii.
De la despărțirea de Matei Stratan, alături de care are o fetiță, Mădălina Ghenea a preferat să păstreze o discreție absolută când vine vorba de viața ei privată.
În ceea ce îl privește pe Ed Westwick, acesta a încheiat toamna trecută relația sa cu frumoasa Tamara Francesconi. Cei doi au format un cuplu timp de 2 ani.
Așa cum se întâmplă mereu în astfel de situații, fanii au început să speculeze că între cei doi actori există deja o relație. “Ce frumoși sunteți!”, “Te rog spune-mi că voi doi aveți o relație!”, “Sunteți superbi!”, “Chuck (n.red personajul interpretat de Ed în serialul Gossip Girl) e un norocos!”, “Ai grijă, Mădălina! E periculos”, i-au scris câțiva internauți.
Într-un Q&A recent, Mădălina Ghenea le-a mărturisit fanilor că este singură, dar foarte fericită: “Da, dar o am pe C. (Charlotte, fiica ei) și nu mai am nevoie de altcineva în viața mea”, mai scrie sursa citată. Actrița din „House of Gucci” a mai mărturisit că atunci când se va hotărî să iasă din nou la întâlniri va alege un tip obișnuit și nu unul celebru.
Sursa foto: Instagram, Hepta