Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale britanice

Un „Twin Peaks” de Australia: „The Kettering Incident”. Când începe serialul la TV

de Mioara Tronaru,

Ca și celebra producție a lui David Lynch, „The Kettering Incident” (2016) pune în scenă un orășel aparent mirific, populat de personaje dubioase și bântuit de întâmplări misterioase. Serialul este o producție australiană, de opt episoade, și va fi la BBC First, din 17 iunie.

Ce s-a întâmplat cu Gillian?

Anna Macy (Elizabeth Debicki) a părăsit orășelul Kettering, din Tasmania, când avea numai 14 ani, la scurtă vreme după ce prietena ei cea mai bună, și soră vitregă după tată, Gillian Baxter, a dispărut în condiții misterioase. Cele două fete se plimbau cu bicicletele într-o pădure străveche de la marginea orașului când au început să vadă niște lumini misterioase pe cer și au auzit un sunet ascuțit.

Opt ore mai târziu, Anna a fost găsită singură, în stare de șoc și acoperită de sânge. Acum, după 15 ani, Anna Macy lucrează ca medic în Londra, dar luptă cu migrenele, sângerările nazale și pierderi ale stării de conștiență, care pot dura și ore întregi. După un astfel de episod, Anna se trezește într-o mașină închiriată, cu un pașaport, un bilet de avion și niciun bagaj. S-a întors în Kettering și o întreagă serie de lucruri stranii încep să se întâmple.

O producție tasmaniană

„The Kettering Incident” a fost filmat chiar în orașul Kettering și pe Insula Bruny, din Tasmania, și a fost un moment de mare mândrie locală. Producția, promovată drept „primul serial de o asemenea amploare filmat vreodată în Tasmania”, a fost susținută inclusiv financiar de primul-ministru de la vremea aceea, Lara Giddings, conform premier.tas.gov.au. În același timp, scenarista și producătoarea serialului este Vicki Madden, și ea tot din Tasmania. „M-am născut și am crescut în Tasmania și sunt foarte mândră să scriu un serial în țara mea”. Mândria nu a fost nejustificată, serialul „The Kettering Incident” a fost recompensat cu premiul special al juriului, la cea de-a șaptea ediție a festivalului Series Mania, din Paris.

Și o australiancă de succes

Deși s-a născut în Paris, Elizabeth Debicki (32 de ani), care are tată polonez și mamă australiană, nu a petrecut decât cinci ani pe vechiul continent, pentru că apoi familia s-a mutat în Melbourne, Australia, unde viitoarea actriță a studiat drama la Victorian College of the Arts. A jucat în filme precum „The Great Gatsby” (2013), „Guardians of the Galaxy Vol. 2” sau „Tenet” (2020). Și în seriale la fel de cunoscute: „The Night Manager” (2016), unde le-a fost parteneră actorilor Tom Hiddleston și Hugh Laurie, sau „The Crown” (2022), unde a interpretat rolul prințesei Diana.

Unde și când putem vedea „The Kettering Incident”

Serialul debutează la BBC First, din 17 iunie. Cele opt episoade vor fi pe post în fiecare sâmbătă, de la ora 22.00.

Puteți vedea aici trailer-ul:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te