Cei doi actori, care i-au interpretat pe foștii iubiți Rachel Green și Ross Geller în serialul-cult HBO timp de zece sezoane, și-ar fi mărturisit în mod deschis sentimentele unul față de celălalt în cadrul episodului special „Prietenii tăi: Reuniunea”, din luna mai, iar ulterior ar fi decis să petreacă mai mult timp împreună, susține Closer.
„După revedere, a devenit clar că rememorarea trecutului a stârnit sentimente pentru amândoi și că chimia pe care ar fi trebuit să o îngroape era încă acolo”, au povestit surse anonime. „Au început să-și trimită mesaje imediat după filmări și, chiar luna trecută, David a zburat de la New York, unde locuiește, la Los Angeles, pentru a o vedea pe Jen.”
Sursa anonimă susține că Aniston și Schwimmer „au petrecut timp acasă la Jen, unde ea a gătit cina și s-au bucurat de timpul petrecut împreună, vorbind și râzând”. Ar mai fi fost zăriți bând vin și discutând în timp ce „se plimbau într-una dintre podgoriile preferate ale lui Jen din Santa Barbara.”
În mai, atunci când a fost filmat episodul special din „Prietenii tăi”, David Schwimmer a recunoscut că, în timpul filmărilor la primul sezon al serialului, a fost „puternic îndrăgostit de Jen”, iar Aniston i-a spus gazdei James Corden că sentimentul „a fost reciproc”. „Unul dintre noi a fost întotdeauna într-o relație și nu am trecut niciodată granița respectivă”, a mărturist Schwimmer, cu părere de rău.
Chiar dacă articolul din Closer i-a entuziasmat pe fani, cei doi actori – prin reprezentanții lor – au negat informațiile și susțin că sunt doar… prieteni.
foto: instagram, hepta.ro