Betty White, care s-a stins din viață pe 31 decembrie, ar fi împlinit 100 de ani pe 17 ianuarie. În această zi, asistenta ei a marcat momentul publicând o fotografie cu actrița iubită de fani din întreaga lume.
de Andra Stana,
Betty White, care s-a stins din viață pe 31 decembrie, ar fi împlinit 100 de ani pe 17 ianuarie. În această zi, asistenta ei a marcat momentul publicând o fotografie cu actrița iubită de fani din întreaga lume.
Betty White, actrița cunoscută pentru rolul interpretat în „The Golden Girls”, s-a stins din viață cu doar 17 zile înainte de a împlini 100 de ani. Luni, pe 17 ianuarie, Kiersten, asistenta lui Betty White, a publicat online, pe rețelele sociale, „una dintre ultimele fotografii cu ea în viață”.
„Bună tuturor. Sunt Kiersten, asistenta lui Betty. În această zi specială vreau să împărtășesc cu voi această poză cu Betty. A fost surprinsă pe 20 decembrie 2021. Cred că este una dintre ultimele fotografii cu ea în viață. Era radiantă, frumoasă și fericită la fel ca întotdeauna.”, a scris tânăra în dreptul imaginii în care Betty White stă pe un fotoliu.
„Vă mulțumesc tuturor celor care faceți lucruri bune astăzi și în fiecare zi, în încercarea de a face lumea un loc mai bun”, a încheiat asistenta celebrei actrițe.
În imaginea publicată online, actrița este îmbrăcată într-o bluză verde și poartă o pereche de pantaloni albi. Totodată, se vede că Betty White nu renunțase la machiaj sau la unghiile date cu ojă. Celebra actriță avea și bijuterii: o pereche de cercei mari, un ceas auriu și un colier cu inimioară.
Betty White a murit s-a stins în propria casă din Los Angeles, în dimineața ultimei zile din 2021, au anunțat cei de la TMZ. Cu puțin timp în urmă, publicația People realizase un material special, dedicat tocmai atingerii unui secol de viață.
Agentul actriței, Jeff Witjas, a declarat, într-un comunicat oferit publicației People, că „Betty a murit liniștită în somn, acasă”.
Sursa foto: Hepta