Homepage  / Știri

Unde va fi înmormântat Alexandru Arșinel. Maestrul își pregătise singur locul de veci

Unde va fi înmormântat Alexandru Arșinel. Maestrul își pregătise singur locul de veci
5

de Roxana Mirea,

Alexandru Arșinel, unul dintre cei mai iubiți actori de comedie de la noi, a murit joi, la vârsta de 83 de ani, din cauza unor probleme cardiace. Maestrul își pregătise de ceva timp locul de veci, nedorindu-și să-i impovăreze pe copii cu aceste detalii. Iată unde va fi înmormântat Alexandru Arșinel.

Unde va fi înmormântat Alexandru Arșinel

Alexandru Arșinel a murit la vârsta de 83 de ani. Vestea decesului a fost confirmată de Spitalul Universitar de Urgență, care a transmis un comunicat de presă. Maestrul și-a pregătit singur locul de veci, după ce, în anul 2013, a trecut printr-un transplant de rinichi. Acesta declara acum ceva timp că și-a făcut mormântul la cimitirul Bellu, nedorind să-i împovăreze pe copii cu aceste chestiuni.

„Sunt un om gospodar. Mi-am făcut mormânt la Bellu. Să n-aibă grijă copiii, când n-o să mai fiu”, declara Alexandru Arșinel, potrivit click.ro.

Locul de veci al lui Alexandru Arșinel este amplasat în zona sudică a cimitirului Bellu din București, pe o alee principală de lângă capelă, iar pe monument este trecut și numele și anul nașterii văduvei acestuia. Așadar, mormântul marelul actor nu se află pe Alee artiștilor, ci în plan opus, pe diagonală, destul de aproape de Aleea scriitorilor.

alexandru-arsinel-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Alexandru Arșinel trăia într-un azil privat

Alexandru Arșinel era internat de ceva vreme într-un azil privat din Snagov, unde primea îngrijiri speciale, dar starea sa de sănătate s-a agravat. Celebrul actor nu se mai putea deplasa și începuse să mănânce și să doarmă din ce în ce mai puțin.

Marele actor de comedie le spusese apropiaților că îi era tare dor de soția lui, imobilizată la pat.

„Alexandru Arșinel continuă tratamentul pentru escarele de la picioare, care îl împiedică să meargă, se vindecă foarte greu, este transportat și în prezent în scaunul cu rotile, la masă. A vrut să stea singur în cameră, dar sunt și camere de două persoane, fiecare după cum alege. Nu prea doarme, se uită la tv, la știri și la filme.

Mănâncă foarte puțin, deși beneficiază de trei mese pe zi. Cazarea, masa și tratamentul îl costă în jur de 1.000 de euro lunar. Interacționează cu personalul, dar și cu ceilalți pacienți, dar cam uită întâmplările recente.

Dimineața, îi place să iasă în curte, la aer curat, aici este o grădină foarte mare. Îi e tare dor de soție, și ea e foarte bolnavă, după un accident casnic. La el vine doar unul dintre fiii lui, nicio vedetă n-a venit să-l viziteze”, au declarat acum o vreme apropiații lui Alexandru Arșinel pentru ego.ro.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton