Încoronarea Regelui Charles, o zi istorică pentru întreaga lume, are loc în acest weekend. Charles și soția sa, regina Camilla, vor fi încoronați la Westminster Abbey sâmbătă, 6 mai 2023. Iată unde puteți urmări emisiuni și transmisii live speciale dedicate evenimentului.
Eveniment care va fi urmărit de sute de milioane de oameni, încoronarea Regelui Charles al III-lea ține capul de afiș al presei din întreaga lume.
„În cadrul ceremoniei, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea va fi încoronat alături de Regina Consoartă. Încoronarea va reflecta rolul monarhului în prezent și va privi spre viitor, fiind în același timp înrădăcinată în tradițiile și fastul de lungă durată”, a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat.
Ceremonia istorică de pe 6 mai va fi televizată. Pentru cei care doresc să urmărească încoronarea, iată cum pot face acest lucru.
Cuprins
Cuprins
Când va avea loc încoronarea regelui Charles al III-lea
Încoronarea va începe sâmbătă, 6 mai, dimineața, la Londra. Ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea va avea loc la Catedrala Westminster din inima Londrei, un loc simbolic, pentru că aici s-au ţinut ceremonii de încoronare încă din anul 1066.
Pe 6 mai, în timpul slujbei de încoronare, Arhiepiscopul de Canterbury va aşeza pe capul Regelui Charles al III-lea Coroana Sfântul Eduard. Cântăreşte două kilograme şi e decorată cu rubine şi safire. A fost făcută pentru ceremonia de încoronare a Regelui Charles al II-lea, în 1661. Regele o va schimba la finalul ceremoniei cu Coroana Imperială de Stat, pe care o va purta la toate ocaziile formale.
La momentul încoronării, Regele Charles al III-lea are 74 de ani. Se marchează cu această ocazie o premieră, Charles al III-lea fiind cel mai în vârstă suveran la momentul urcării pe tron.
Încoronarea Regelui Charles. Programul evenimentelor
Slujba de încoronare a regelui Charles va începe la ora locală 11.00 (13.00, ora României), dar procesiunea de la Palatul Buckingham va începe mai devreme.
Înainte de ceremonie, regele Charles și regina Camilla se vor deplasa la Westminster Abbey într-o ceremonie numită „Procesiunea Regelui”. După ceremonie, cei doi se vor întoarce la Palatul Buckingham în cadrul „Procesiunii de încoronare”, la care li se vor alătura și alți membri ai familiei regale.
În final, regele şi regina, acompaniați de membri ai familiei regale, vor apărea pe balconul de la Buckingham Palace pentru a saluta mulţimea.
A doua zi, la Castelul Windsor va avea loc un concert cu „personalităţi emblematice de pe scena muzicală internaţională şi vedete contemporane”. Seara, mai multe locuri emblematice din întreaga țară vor fi iluminate.
Populaţia va fi invitată, totodată, duminică, pe 7 mai, să participe la „Marele prânz de încoronare”. Cu alte cuvinte, vor fi organizate petreceri locale menite să „celebreze prietenia”. „Mii de evenimente” urmează să aibă loc pe străzi, în grădini şi în parcuri, potrivit Palatului Buckingham.
Luni, 8 mai, a fost declarată zi de sărbătoare legală.
Unde să urmărești încoronarea regelui Charles la TV
Întreaga planetă e cu ochii pe Londra pentru a vedea daca încoronarea lui Charles va bate recordul de audiență al funeraliilor mamei sale. Potrivit presei britanice, patru miliarde de oameni au urmărit, în toate colțurile lumii, funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.
În Marea Britanie, încoronarea va fi transmisă în direct de BBC. Transmisiunea va începe în jurul orei locale 7:30 (9:30, în București). Transmisiunea în direct a ceremoniei va cuprinde procesiunea lui Charles și a Camillei de la Palatul Buckingham și se va încheia după ce aceștia vor apărea la balcon, după slujbă.
A doua zi, 7 mai, BBC va transmite Concertul Încoronării în direct de la Castelul Windsor.
Încoronarea regelui Charles în programul Antena 1
Ceremonia pe care o lume întreagă o așteaptă se vede la Observator, Antena 1, într-o ediție specială prezentată de Alessandra Stoicescu sâmbătă, de la ora 12.00.
„Cea mai mare onoare pentru un jurnalist este ca telespectatorii să te primească în casele lor în momentele în care se scrie istoria. Sâmbătă, de la ora 12.00, vom fi cu toții martori la un eveniment unic, cu atât mai important pentru români cu cât Regele Charles al III-lea are o relație foarte apropiată cu țara noastră, unde a și declarat că se simte acasă.” – Alessandra Stoicescu
Sandra Gătejeanu, director de protocol la MAE şi fost director de protocol al Casei Regale a României, şi Adrian Buga, istoric şi consilier al Casei Regale, vor fi în platoul Observator Antena 1 pentru a explica pas cu pas ceremonia istorică din capitala Marii Britanii.
Reporterul Observator Mădălina Iacob va transmite care este atmosfera în direct de la Londra, unde sunt așteptați peste 5.000.000 de turiști.
„Vom fi în inima Londrei de la prima oră și vom transmite pas cu pas întreaga zi a Încoronării și toate celebrările care vor urma în Marea Britanie și nu numai duminică și luni, la Observator.” – Mădălina Iacob
Andreea Ţopan se va afla la Viscri, satul din România care l-a fermecat pe viitorul Rege și va surprinde trăirile „vecinilor” săi.
„România are un loc important în inima Regelui Charles al III-lea. Viscri, acest mic sătuc din Transilvania devenit vedetă internațională după ce pe atunci Prințul Charles a hotărât să se transforme din turist, în sătean, este punctul din care îl vom cunoaște pe Monarh prin ochii celor care îi sunt vecini. Puțini sunt cei care au ocazia să se afle atât de aproape de un personaj istoric și poveștile lor vor ajunge în casele celor care ne privesc.” – Andreea Țopan
Ediția specială Observator „Charles al III-lea, Ziua Încoronării” prezentată de Alessandra Stoicescu, începe sâmbătă, 6 mai, de la ora 12.00, în direct la Antena 1 și va urmări toate momentele importante ale ceremoniilor din capitala Marii Britanii, de la slujba încoronării de la Catedrala Westminster până la momentul în care Regele Charles al III-lea al Marii Britanii își va saluta supușii adunați în fața Palatului Buckingham.
Încoronarea regelui Charles în programul Pro TV
Încoronarea Regelui Charles al III-lea va fi transmisă, în direct, de la Londra, sâmbătă, 6 mai, în cadrul ediților speciale Știrile PRO TV: dimineață, de la ora 07:00 până la 10:30 și de la 11:30 până la ora 15:00. Evenimentul va fi în direct și pe VOYO.
Cel mai important eveniment al monarhiei britanice din ultimii 70 de ani este așadar, în direct, la PRO TV. Cosmin Stan transmite sâmbătă, de la Londra, încoronarea Regelui Charles al III-lea.
Încoronarea regelui Charles în programul TVR 1
Ceremonia de încoronare a Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea al Regatului Unit se vede în direct la TVR 1 şi TVR INFO sâmbătă, 6 mai, la ora 12.30.
Pe 6 mai, Ziua Încoronării Regelui Charles al III-lea, Ştirile TVR realizează ediţii speciale care îmbină transmisiuni directe din locurile emblematice unde se desfăşoară ceremonia şi materiale filmate, alături invitaţi relevanţi, pentru a le explica telespectatorilor importanţa momentului istoric.
TVR 1 şi TVR INFO vor transmite în direct ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea sâmbătă, începând cu ora 12.30, în cadrul unei ediţii speciale moderate de Roxana Zamfirescu şi Bogdan Iancu.
Ediţia specială va fi urmată, la TVR 1, de la 15.30, de premiera „Ora Regelui”, ce-l va avea pe Regele Charles al III-lea în prim plan.
„Vom transmite istoria în direct din inima Londrei. În toate aceste zile în care o întreagă planetă va privi spre Marea Britanie, TVR va fi acolo unde se scrie istoria – la Palatul Buckingham și la Abația Westminster, dar și pe bulevardele pline de oameni, unde toată lumea va striga: Dumnezeu să îl ocrotească pe Rege!. O să vă arătăm imaginile impresionante cu o ceremonie veche de sute ani”, adaugă Vlad Ungar, jurnalist al televiziunii publice, trimisul special al Ştirilor TVR.
Încoronarea regelui Charles în programul Prima TV
Trimisul special la Londra, Alin Petrică, ține telespectatorii la curent cu vibe-ul britanicilor și cu stadiul pregătirilor acestui moment istoric.
Vineri, 5 mai, și sâmbătă, 6 mai, jurnalistul Daniel Osmanovici va lua pulsul vecinilor de la Viscri ai Regelui.
Sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 11.30 – ediții speciale Focus la Prima TV. E momentul culminant al săptămânii. Pe parcursul întregii zile, corespondentii Prima TV din Londra, Viscri, București și invitații din platoul FOCUS aduc telespectatorilor detalii neștiute și comentează imaginile de la Londra.
6 mai, Ziua Încoronării, program special FOCUS
11.30-12.30 – Ediție specială a emisiunii Insider Politic cu Sebastian Zachmann și invitatul lui, Theodor Paleologu
12.30-14.00 – Irina Gologan și invitatii ei, istoricul Bogdan Mugescu și specialistul în etichetă Ruxandra Lacatuș comentează în direct imaginile ceremoniei
14.00-16.00 – Livia Graur se va află în studio alături de Petre Guran – istoric, Alin Ciupala – istoric, Ana Consulea – chef cofetar
16.00-18.00 – Ioana Maria Moldovan îi va avea ca invitați pe Adrian Oianu, creator de modă, și pe Roxana Dumitrache, istoric
Încoronarea regelui Charles în programul Euronews
Euronews România pregătește o serie de emisiuni și transmisii live cu ocazia evenimentului istoric de încoronare a Regelui Charles al III-lea, ce va avea loc la Abaţia Westminster din Londra, pe data de 6 mai.
Momentul încoronării va fi cu siguranță unul unic și va putea fi urmărit live, pe data de 6 mai, la Euronews România, unde vor putea fi văzute toate momentele cheie, de la plecarea regelui Charles al III-lea de la Palat, până la ceremonia în sine de la Westminster Abbey și scenele de la balcon ce vor deveni, memorabile.
Andreea Gurban si Vitalie Cojocari sunt corespondenții Euronews care vor acoperi evenimentul pentru întreaga rețea, iar telespectatorii se vor bucura de cele mai noi știri venite chiar din inima Londrei.
„Suntem extrem de emoționați și onorați, în același timp, să putem participa la un astfel de eveniment, iar misiunea noastră este nu doar să prezentăm desfășurarea ceremoniei, ci să îi facem pe cei de acasă să simtă că sunt și ei prezenți acolo, alături de noi. Ne dorim să trăiască emoția de la fața locului și garantăm că în programele noastre vor găsi informații uile despre întreg evenimentul și însemnătatea lui și vor avea parte de o experiență completă”, a declarat Vitalie Cojocari, prezentator Euronews România.
Ce documentare despre regele Charles al III-lea sunt la TV
Sâmbătă, 6 mai, de la ora 20.00, Prima News aruncă un ochi în Interioarele Caselor Regale Britanice. Apoi, de la ora 21.00 arată o nouă latură a personalității succesorului Reginei Elizabeta în documentarul: Regele Charles al III-lea – un designer regal.
Tot sâmbătă, 6 mai, TVR Cultural difuzează documentarul „Regina şi Charles: mamă şi fiu”, în original „The Queen and Charles: Mother and Son”, realizat în anul 2020, în Regatul Unit. Documentarul reconstituie relaţia dintre regina Elisabeta a II-a şi primul ei născut, actualul rege Charles al III-lea; cum au fost depăşite crizele iscate de destrămarea căsătoriei lui cu Diana, precum şi ce a învăţat şi preluat Charles de la mama sa în cadrul pregătirii sale ca viitor monarh.
Charles: Povestea în cuvintele lui se pregătește de lansarea pe National Geographic. Este vorba de un documentar de arhivă care încearcă să răspundă la această întrebare prin explorarea evenimentelor cheie din viața lui Charles, care l-au format ca om și viitor Rege. Noul documentar despre Charles al III-lea va fi difuzat pe National Geographic duminică, 28 mai, de la ora 21.00.
Urmărește transmisia LIVE a ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea
Dacă vrei să urmărești evenimentul, BBC va transmite în direct, gratuit, pe BBC.com și BBC News Channel.
De asemenea, în trecut, transmisiunile regale au fost preluate în transmisiuni în direct pe YouTube; Sky News a anunțat deja că va avea o transmisiune pe canalul său.