Homepage  / Știri

Unul dintre concurenți a renunțat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Unul dintre concurenți a renunțat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

de Redactia Tvmania

Ultimele două zile au fost foarte agitate pentru cele 12 celebrități care și-au petrecut deja șase zile în Africa de Sud, complet izolate de orice ține de cotidian și departe de stilul de viață cu care s-au obișnuit. Pacha Man a cedat în fața propriilor slăbiciuni și a strigat „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

Cabral si Bobonete

Anticipând cumva faptul că Pacha Man se apropie de propriul prag psihologic și va ieși din show, formația RuGina (formată din Ruby și Gina la Vocea Junglei) au improvizat vineri un cântec și versurile despre Pacha au fost următoarele: Pacha s-a apucat de sculptat / Că de-o săptămână n-a mai fumat!

Sâmbătă, în timp ce Andreea și Gina se spălau de zor la proba Comoara din Cufăr, în încercarea de a face rost de delicatese pentru colegii din tabără, Pacha Man i-a strâns pe toți în jurul focului și i-a anunțat că pleacă din show.

“Mi-aș fi dorit să stau până la final, însă emoțiile te cuprind total și îmi pierd răbdarea, o să fac urât! Nu mai pot, sunt terminat psihic”.

Discuțiile despre plecarea lui Pacha au continuat mult după plecarea lui, fiecare cu părerea sa, unii susținându-i decizia, precum Jugaru, iar alții crezând că ar fi putut fi mai puternic și să nu renunțe așa devreme, printre care Elena Lasconi.

Astăzi în Sunt celebru, scoate-mă de aici!

În episodul de astăzi, se pregătește o surpriză atât pentru cele 11 celebrități rămase în tabără, dar și pentru telespectatorii de acasă, din România!

Provocarea junglei devine din ce în ce mai complicată. Astăzi ar putea fi ziua în care cei șase concurenți votați de public (Gina, Ruby, Elena Merișoreanu, Alina, Dorian și Moroșanu) dezamăgesc restul colegilor.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton