Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

UPDATE: Teo Trandafir și revenirea la catedra

de Redactia Tvmania

Deși ieri apăruseră zvonuri care vorbeau despre o revenire a lui Teo la catedra „Școlii de Televiziune și Film”, astăzi fosta vedetă de televiziune a anunțat că nu are în plan să redevină profesor din toamnă, scrie Libertatea.

Ieri, jurnalistul Vlad Ionescu a lăsat să se înțeleagă că Teo și-ar fi dorit să se reîntoarcă alături de studenții ei. El a declarat că a ținut legătura cu Teo și că se va ocupa ca ea să vadă progresele cursanților ei.

„Este foarte atașată de cursanții ei și, în primele telefoane pe care le-a dat de când s-a întors în țară, s-a interesat ce fac. Pentru că nu a reușit să îi mai vadă până acum, am stabilit de comun acord o întâlnire,  măcar să își ia la revedere de la seria care tocmai a absolvit”, a spus Vlad Ionescu.

Teo nu va reveni din toamnă la „Școala de Televiune”

Teo Trandafir a clarificat însă repede situația spunând că încă și-a revenit destul încât să facă față orelor de curs solicitante.

„Nu prea pot eu chiar atât cât mi-aş dori, nu pot să fac ca toate visele, să mă urc pe masă şi să fac cum făceam, dar odată ce voi putea, primul lucru pe care îl voi face acesta va fi”, a declarat Teo, citată de ziarul Libertatea.

Ea a spus chiar că nu a discutat încă nimic legat de o posibilă revenire la „Școala de Televiziune”, pentru că „este prematur”. Fosta prezentatoare tv a recunoscut însă că „niciodată nu mi-a plăcut ceva mai mult decât să fac chestia asta”.

La catedră, Teo face ca toate visele

Despre studenții ei, Teo a spus că obișnuia să îi trateze cu exigență, pentru că ei vin la ore cu gândul că o vor vedea pe „Doamna Teo”, idee pe care o uită de la al doilea curs, când încep adevăratele cursuri de televiziune, când Teo chiar „predă vârtos”.

„Trebuie să te implici, să depui efort, să îi iei la omor, pentru că unii nu-şi fac temele, este o treabă serioasă, de luptă corp la corp, nu este chiar aşa de simplu. Atunci ori te bagi, ori nu te bagi. Când mă voi întoarce, voi reveni cu totul, pentru că am muşteriii mei, vă daţi seama, nu toţi îşi fac lecţiile, nu toţi reacţionează aşa cum ar trebui, nu toţi hotărăsc că e momentul să se expună public… şi atunci normal că urlu şi fac ca toate visele, dar, dintr-un motiv care mie îmi scapă, lor le place foarte tare”, a adăugat aceasta.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te