Homepage  / Televiziune

Urania Cremene, despre influența TV-ul în viața copiilor: „Telecomanda e la părinți”. EXCLUSIV

Urania Cremene, despre influența TV-ul în viața copiilor: „Telecomanda e la părinți”. EXCLUSIV
8

de Cătălina Matei,

Cu o experiență de peste 20 de ani ca trainer și speaker, autoarea „All About Parenting”, Urania Cremene își împarte cunoștințele în parenting cu telespectatorii emisiunii „MediCOOL” de la Antena 1. Dar și învață în același timp, alături de colegii săi din platou: dr. Mihai Pautov, dr. Elena Popa și Carmen Brumă. Cum? Și în ce fel televizorul poate fi o unealtă în a dobândi cunoștințe noi?

Este unul dintre cei mai apreciaţi experţi în parenting din România, autoarea „All About Parenting”, programul care are la bază cele mai cele mai recente cercetări în ştiinţa motivaţiei. Practic i se mai spune și „profa de părinți”, după ce a fost „Supernanny” la Prima TV, iar telespectatorii se pot bucura de sfaturile ei urmărind-o, mai nou, la Antena 1. Alături de de gazda emisiunii „MediCOOL” de la Antena 1, dr. Mihai Pautov, dr. Elena Popa și Carmen Brumă, Urania Cremene le explică părinților cum pot face față provocărilor de zi cu zi.

Cât de repede te-ai integrat în echipa „MediCOOL”? Și cum adaptezi specializarea ta la subiectele abordate în emisiune?

Echipa „MediCOOL” este o echipă de profesioniști, alături de care integrarea mea s-a produs destul de rapid. Înainte de a da startul filmărilor, am avut mai multe ședințe de redacție și întâlniri în repetate rânduri, ceea ce ne-a dat șansa să ne cunoaștem. Pot spune că mi-am găsit locul foarte repede aici.

În al doilea rând, fiecare emisiune propune un subiect specific, iar noi, co-prezentatorii, am contribuit cu ce știm, cu competența noastră la conturarea subiectului respectiv. Astfel, completarea pe care eu am adus-o în ceea ce privește sănătatea, echilibrul și starea de bine a venit organic, fără dificultăți.

Rolul meu este să le vorbesc telespectatorilor despre lucruri ‚‚serioase” în relația părinte-copil, însă prin intermediul jocului, astfel încât părinții să nu se încurce în termeni greoi din psihologia copilului, ci să poată aplica informațiile pe care le primesc.

De exemplu, într-unul dintre episoade, le-am arătat părinților cum să pregătească un pachețel pe care copilul chiar să-l mănânce. În alte episoade, am abordat atât subiecte mai sensibile, precum abuzurile fizice sau emoționale ale părinților asupra copiilor, cât și altele mai pragmatice, precum dezvoltarea responsabilității la copii.

Ce feedback-uri ai primit până acum apropo de participarea ta la această emisiune?

Feedback-urile au fost foarte bune, mai ales pentru că părinții s-au bucurat să mă vadă și într-un alt context decât cel de până acum, cum ar fi webinariile sau videourile din programul All About Parenting. Desigur că au existat și feedback-uri de îmbunătățire, iar acestea m-au bucurat foarte mult deoarece acum știu ce să fac diferit, ce să păstrez și ce să schimb în sezonul următor. În mare, experiența MediCOOL m-a îmbogățit ca om și mi-a oferit foarte multe lecții valoroase.

Și ce se întîmplă în culisele emisiunii? Cum te înțelegi cu colegii tăi, Carmen Brumă, doctorul Mihail și dermatologul Elena Popa?

Aceasta a fost partea cea mai plăcută pentru mine 🙂 Am avut ocazia să descopăr că ei nu sunt doar 3 profesioniști cu un simț al umorului foarte bine pus la punct, ci și 3 oameni autentici, care-și manifestă competența și în afara camerelor de filmat.

De exemplu, pe doctorul Pautov îl vezi în fiecare pauză citind un articol sau făcând cercetare pentru un subiect pe care îl abordează în emisiune. Sau pe Carmen Brumă că profită de orice moment de respiro ca să iasă afară și să facă mișcare. Sau pe Elena, o ființă extrem de tonică și foarte blândă care nu pierde nicio ocazie să ne vorbească despre sănătatea pielii.

Stând în preajma lor, am înțeles că ei „respiră” meseria pe care o au, că munca lor este continuă și nu se termină după câte ore petrecute pe platoul de filmare, la cabinet sau în sala de fitness.

Am descoperit alături de ei exact ceea ce le spun părinților să le predea copiilor lor: învățarea nu se oprește niciodată, oricât de departe ai ajuns.

medicool-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Cum te percepi tu din fața micului ecran? Te uiți la emisiunile în care apari?

De peste 20 de ani, sunt trainer și speaker și am avut șansa să mă văd filmată în diferite contexte, de la cursurile pe care le-am susținut până la sesiuni de public speaking sau emisiuni la care am fost invitată.

De fiecare dată când văd o filmare cu mine, nu o fac pentru a mă observa pe mine – deși recunosc că mă interesează asta și îmi face bine să mă privesc din exterior ca să mă îmbunătățesc continuu – dar mai ales, pentru a aprecia munca colegilor care fac din aceste filmări produsul finit.

În plus, când mă văd „pe sticlă”, mă percep foarte firesc, mă văd pe mine. Sunt autentică așa cum aș fi în propria sufragerie sau într-o discuție cu un prieten.

Din când în când, mă uit la emisiunile în care apar, iar „MediCOOL” nu este o excepție. Îmi face plăcere să văd această emisiune, mai ales pentru că este una înregistrată și pentru că sunt curioasă cum arată emisiunea cap-coadă: cum s-au închegat subiectele, invitații, experimentele și interacțiunea cu publicul.

Și cum vezi tu influența TV-ului în viața copiilor?

Influența televizorului și ecranelor este uriașă, iar impactul este mult mai mare decât ne dăm seama. Din păcate, găsim din ce în ce mai puține emisiuni care educă sau care abordează subiecte precum sănătatea emoțională a individului, a familiei sau a copilului.

Ponderea emisiunilor de televiziune atârnă greu în zona de divertisment și atunci o emisiune cum e MediCOOL sau altele similare sunt binevenite, pentru că pot fi urmărite de întreaga familie și pot fi un moment de învățare împreună.

Televizorul, la fel ca orice alt gadget, poate fi o resursă de învățare, dacă e folosit corect, de la vârsta potrivită. Telecomanda e la părinți, la propriu și la figurat, să aleagă ce conținut să urmărească cel mic și cât timp să petreacă în fața ecranului.

Apropo de TV… ce urmăreai tu în copilăria ta?

Aveam 14 ani când au început evenimentele din ‘89 și, evident că din acest motiv, televizorul a ocupat un loc în sufrageria noastră destul de târziu. În anii ‘80, erau destul de puține familii care aveau televizor în casă, iar la sfârșitul anilor ‘80, și mai puține care aveau un televizor color.

Cred că prima oară m-am uitat la televizor în jurul vârstei de 4, 5 ani și indiferent cât aș fi vrut să stau în fața ecranului, aveam parte doar de cele 10, 15 minute de desene animate oferite de Partidul Comunist aflat la putere.

Printre programele pe care le vedeam se numără desene animate, „Mihaela” și altele pe care le prindeam pe programele de la bulgari, printre care și cele de noapte bună precum „Leka nosht detsa”. Dar existau și emisiuni educative pentru copii și filme care astăzi nu se mai fac, din păcate. Unele dintre ele mi-au rămas în suflet, cum ar fi poveștile înregistrate de la Electrecord – teatru radiofonic pentru copii, pe care le ascult și astăzi.

Dar ale băiatului tău, Amos?

Atât fiul meu, Amos, cât și „fiul meu bonus” (n.r. fiul soțului Uraniei dintr-o altă relație), Aris, au urmat „tradiția” familiei, iar ecranele nu le definesc modalitatea în care aleg să-și petreacă timpul liber.

Încă de când Amos avea 4, 5 ani, am stabilit o regulă legată de ecran: dacă se va uita la televizor 30 de minute, o jumătate din timp va vedea desenele pe care și le dorește, iar cealaltă jumătate o va dedica învățării, adică va urmări un documentar sau un tutorial despre hobby-urile lui. De multe ori, el chiar alegea să renunțe la timpul la desene ca să vadă un documentar întreg.

În prezent, Amos urmărește câteva seriale, iar Aris se uită la desene animate specifice vârstei lui, însă de cele mai multe ori când sunt în fața ecranului, o fac în scopul învățării.

Dincolo de prenumele special, ce altceva ai mai moștenit de la bunica ta?

Am moștenit o grămadă de lucruri de la bunica mea. Până la 16 ani, vârsta pe care o aveam când ea s-a stins din viață, am împărțit aceeași cameră cu ea. Locuind atât de aproape, pot spune că influența ei asupra mea a fost chiar mai mare decât a mamei.

Bunica mea a fost o femeie cochetă, nu în mod exagerat, dar puteai observa că avea grijă de ea. Așa am învățat și eu să mă îngrijesc și să nu ies oricum din casă.

Bunica mea iubea să facă piața și să aleagă alimentele de pe tarabe. Am moștenit asta de la ea pentru că, mai mult decât mersul la hypermarket sau comandatul acasă, și mie îmi place să merg la piață și să miros alimentele pe care le cumpăr. De aici și pasiunea de a găti sănătos și de a include toate alimentele în meniul unei săptămâni.

Bunica mea era foarte atentă la oameni și la felul în care ceilalți se simt în preajma ei. Așa am învățat o lecție valoroasă, aceea că putem avea o influență uriașă asupra stării de spirit a celor din jurul nostru. Datorită ei, astăzi sunt conștientă că zâmbetul, mângâierea sau cuvintele mele contează în viața celorlalți și le poate face ziua mai bună.

Ce faci dincolo de micul ecran? Care sunt lucrurile de care te bucuri cel mai tare când nu muncești?

Dincolo de expunerea mea în media, eu îmi doresc să rămân un om normal, firesc, ancorat în viața reală. Îmi place să petrec timp cu copiii mei, să mă urc în mașină cu soțul meu și să evadăm în natură pentru o zi sau două, indiferent că mergem la mare în februarie sau în noiembrie. Îmi place să gătesc la foc, să merg pe bicicletă și să fac kiteboarding. În câteva cuvinte, pasiunile mele se îndreaptă către familie, natură, copii, gătit, sport. Și îmi place să mă bucur de toate acestea din poziția omului Urania, câteodată fără prea mult make-up și fără rezervări la hotel.

urania-cremene-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 8
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton