Un singur episod ne desparte de finalul sezonului al șaptelea, penultimul, al serialului de la HBO „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones”.
Un singur episod ne desparte de finalul sezonului al șaptelea, penultimul, al serialului de la HBO „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones”.
Duminica viitoare ne luăm „la revedere” de la „urzeli”. Episodul al șaselea, „Beyond The Wall” a fost cel mai bun al acestui sezon, au declarat fanii înrăiți ai serialului.
DACĂ NU L-AȚI VĂZUT PÂNĂ ACUM, CITIȚI PE PROPRIA RĂSPUNDERE! ATENȚIE: SPOILERE!!!
Separați de multă vreme, frații Stark nu prea s-au bucurat de revedere. Chiar mai grav, în afară de Bran, care de când a devenit corbul cu trei ochi e din ce în ce mai absent, cele două surori sunt tot mai distante. Niciuna nu are încredere în cealaltă, iar Degețel se folosește de prilej pentru a pune paie pe foc.
Niciun episod fără un mort, de această dată avem doi la preț de unul. În expediția pornită de Jon Snow dincolo de Zid pentru a prinde un Umblător, lucrurile nu au decurs chiar după plan, iar curajoșii au fost încercuiți de armata de zombie. În urma conflictului, au rezultat doi morți, mai întâi Thoros, apoi Benjen Stark, unchiul zombie al lui Jon, dispărut încă din sezonul 1 și apărut acum în mod miraculos tocmai la timp pentru a-și salva nepotul.
Înconjurați de armata Umblătorilor Albi, Jon Snow și restul echipei au fost salvați de apariția Mamei Dragonilor cu toți cei trei „copilași”. În timpul confruntării însă, Regele Nopții îl ucide pe Viserion, iar dragonul cade și se scufundă în lac. Dar, surpriză!, în finalul episodului, morții-vii îl scot din lac și Regele Nopții îl readuce la viață. Cu un dragon alături, acesta are tot cei trebuie pentru a pune mâna pe cele Șapte Regate.
Bastardul de Winterfell nu mai are nicio reținere să predea Nordul lui Daenerys Targaryen. Odihnindu-se confortabil în patul lui, Jon Snow îi spune noii sale regine „Dany”, iar relația dintre ei începe să semene mai mult a dragoste decât a alianță militară. Rămâne de văzut dacă Jon Snow îi va rămâne fidel lui „Dany” când va afla că este Targaryen, că „Dany” e mătușa lui și că este moștenitorul de drept al Tronului de Fier.