Homepage  / Seriale / Seriale americane

„Urzeala tronurilor”: Cele mai bune momente din episodul 4 al sezonului 7 sau… bună, Drogon!

„Urzeala tronurilor”: Cele mai bune momente din episodul 4 al sezonului 7 sau... bună, Drogon!

de Redactia Tvmania

A trecut aproape o zi de când am văzut episodul 4 din sezonul 7 din „Urzeala tronurilor”,  adică cel mai scurt episod din istoria serialului, și tot nu ne-am revenit: „Prada de război” este incredibil, foarte bun, cel mai bun (până data viitoare când ne vom entuziasma la fel).

 

Să începem cu începutul: dacă nu ați văzut episodul (cum nu?! de ce nu?!), e cazul să remediați situația rapid, căci „Prada de război” e unul dintre cele mai bune episoade din „Urzeala tronurilor”.

De asemenea, e cazul să plecați de pe această pagină ACUM, căci urmează spoilere!

via GIPHY

Iată așadar ce ne-a plăcut nouă:

Reuniunea Stark

Am mai avut o reuniune Stark – și ce reuniune! Arya ajunge în sfârșit acasă, la Winterfell, unde îi găsește pe Sansa și Bran. Scena cu cei trei Stark din pădurea zeilor aproape că ne-a adus lacrimi în ochi – așteptăm momentul ăsta încă din primul sezon. Doar că… atâtea s-au schimbat între timp: Bran nu mai e chiar Bran, Arya a devenit un asasin, Sansa fiind parcă singura mai umană.

Arya și Brienne

Tot la Winterfell se petrec două scene importante: Bran îl pune la punct pe intrigantul Degețel cu o singură replică („Haosul este o scară”), iar Arya o roagă pe Brienne, cea care i-a jurat răposatei Catelyn Stark să le apere pe fetele ei, să-i fie partener de antrenament.

Scena de luptă care urmează, între două combatante cum nu se poate mai diferite, este un deliciu. Cele două actrițe, Maisie Williams și Gwendoline Christie, au explicat pentru Entertainment Weekly că a fost o plăcere să filmeze secvența pentru care s-au antrenat serios: „A fost fantastic. În ziua în care am filmat, știam scena de luptă pe de rost”, a povestit Christie pentru sursa citată.

Credit photo HBO

Jon Snow și Daenerys

Relația dintre Jon Snow și Daenerys (care abia au făcut cunoștință săptămâna trecută) se îndreaptă cu pași mici, dar siguri, spre idila așteptată de o lume întreagă – iar drumul trece printr-o peșteră din Piatra Dragonului (în mod evident, Jon Snow are o slăbiciune pentru peșteri – n-ați uitat momentul Ygritte, nu?).

Iar când Jon și Dany stau față în față și vorbesc de o viitoare colaborare, producătorii nu ratează ocazia să facă încă o dată ceva ce le place foarte mult, adică o referire la trecut: Dany îi cere lui Jon să treacă peste mândria lui și să înghenunchieze în fața ei, de dragul oamenilor lui, așa cum Jon, la rândul lui, i-a cerut același lucru lui Mance Rayder, în sezonul 5.

Bună, Drogon!

Dar să revenim la cea mai importantă parte a episodului. Cu soarta dintr-odată potrivnică ei, în ciuda sfaturilor lui Tyrion și Jon Snow, Daenerys urmează îndemnul lui Oleanna Tyrell, fie-i țărâna ușoară („Ești un dragon. Poartă-te ca un dragon!”), încalecă pe Drogon și conduce în luptă armata Dothraki împotriva armatei Lannisterilor conduse de Jamie.

Ceea ce urmează nu poate fi descris în cuvinte: șapte sezoane lungi au meritat așteptarea acestui moment în care un dragon adult, uriaș, își arată potențialul devastator de armă de foc. Bătălia e mai degrabă un carnagiu, în care armata ordonată a Lannisterilor e spulberată de Dothraki și de Drogon, o mașinărie (aproape) invincibilă de scuipat foc.

Dar ce vorbim noi aici?! Trebuie să vedeți episodul!

 

Credit photo: HBO

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton