Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

„Urzeala tronurilor”, „Vicepreşedinta” şi „Silicon Valley” continuă cu sezoane noi

de Redactia Tvmania

Postul HBO are veşti bune primăvara asta: producţiile lor TV „Urzeala tronurilor”, „Vicepreşedinta” şi „Silicon Valley” vor reveni şi anul viitor cu sezoanele 7, 4, respectiv 6.

Cea mai surprinzătoare parte a anunţului e prima: toată lumea se aştepta ca cel mai de succes serial al momentului pentru postul amintit, „Urzeala tronurilor”, să continue cu două sezoane, dar preşedintele HBO Programming, Michael Lombardo, a anunţat doar seria a şaptea, fără a menţiona numărul episoadelor şi dacă acesta va fi ultima serie ori ba.

În condiţiile în care creatorii Dan Weiss şi David Benioff au mai spus că văd povestea terminându-se cu sezonul 7, dar Lombardo insistă că i-ar plăcea foarte mult să o lungească, rămâne de văzut care va fi decizia finală a tuturor părţilor implicate.

Până atunci, sezonul 6 are premiera în SUA şi România pe 25 aprilie, de la ora 4.00.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te