În această seară, de la 22:30, Vali Vijelie (Valentin Rusu, numele real) vine la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, într-un interviu maraton, cu cele mai incomode întrebări pentru unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică de petrecere, considerat “tatăl manelelor” în România.
Fanii artistului vor afla, printre altele, și cum a fost supranumit acesta “Vijelie”, la începutul carierei sale muzicale, dar și detalii despre legături de familie, perioada copilăriei și adolescenței, lucruri inedite din viața sa de zi cu zi, dar și ce are de spus cântărețul despre iubirile care i-au marcat existența.
Pus în fața întrebării “De ce nu recunosc românii că ascultă manele?”, artistul a vorbit despre calitatea textelor din piesele unor colegi de breaslă.
„Sunt foarte mulți colegi de-ai mei, nu vreau să se supere cineva pe mine, care nu sunt atenți la texte; (…)Fiecare ascultă ce vrea. Per ansamblu, maneaua este muzică de petrecere. La o nuntă nu trebuie neaparat să cânți doar manele(…) Și atunci omul se simte bine(…) Părintele manelelor este Dan Armeanca și trebuie să fie respectat de toată lumea”, spune Vali Vijelie.
“De ce nu purtați în acte numele tatălui?”, “Care este cea mai mare sumă cu care ați plecat de la o nuntă?”, “De ce nu recunosc românii că ascultă manele?”, “Este Nuțu Cămătaru scutul dumneavoastră în fața clanurilor mafiote?”, “Ați dat șpagă pentru permisul de conducere?”, “Poate un bărbat să iubească două femei?”, “V-ați supărat pe Dumnezeu la moartea mamei?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările care îi vor fi adresate lui Vali Vijelie în ediția din această seară a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la ora 22:30, la Kanal D!