În încercarea de a-şi revitaliza cariera la mijlocul anilor ’90, Eddie Murphy a schimbat registrul şi a apărut în această comedie horror (regizată de un maestru al genului, Wes Craven). El este Maximillian, ultimul supravieţuitor al unei rase de vampiri din Insulele Caraibe. Nu cunoaşte milă, nu are regrete şi poate căpăta orice chip doreşte. Pentru că are nevoie de o parteneră pentru eternitate, pleacă la New York şi pune ochii pe poliţista Rita (Angela Bassett). Partea proastă este că după Rita se ţine şi un coleg (Allen Payne) de-al acesteia. Aşa cum ne-a obişnuit, Murphy interpretează încă două roluri în film, un preot şi un gangster italian.

Urmărește-ne pe Google News