Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Vanessa Guzman, actrița din telenovela „Un celibatar învins” (Pro 2), divorțează! Care sunt motivele

de Redactia Tvmania

Deși s-a bucurat de un adevărat succes în plan profesional grație telenovelei „Un celibatar învins”, Vanessa Guzman (41 de ani) trece printr-o perioadă dificilă în viața personală. 

Actrița și-a pierdut tatăl la începutul acestui an, iar în urmă cu două zile a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că va divorța de soțul și tatăl copilului ei, cu care este căsătorită din 2006. Deși presa mexicană a vehiculat că motivul rupturii este viața dificilă pe care o duce alături de partener, Vanessa a dorit să dezmintă speculațiile: 

„Îmi permit să trimit acest comunicat către presă din dorința de a dezminți categoric acuzațiile și motivele presupuse care au generat despărțirea dintre mine și Uberto Bondini. Printre altele s-a specificat că am fugit de acasă pentru că trăiam un adevărat infern. Nici vorba de așa ceva!”, a scris protagonista telenovelei „Un celibatar învins”.

Aceasta a dorit să menționeze că relația dintre ea și fostul soț a rămas în termeni amiabili de dragul copilului pe care îl au împreună:

„Vreau să se înțeleagă totul foarte clar că această separare a început în urmă cu mult timp, cu toate acestea am păstrat respectul și atașamentul pe care îl avem unul față de celălalt, mai ales pentru că ne preocupă protecția și grija pe care trebuie să o acordăm copilului nostru”.

 

De asemenea, actrița a dorit să precizeze că nu va mai discuta despre acest subiect. 

„Nu mai am ce să spun despre acest subiect. Dacă am făcut aceste precizări au fost strict pentru a lămuri bârfele din presă care au dorit să defăimeze. Cer respect pentru familia mea și pentru mine”, a conchis aceasta. 

Pe Vanessa Guzman o puteți vedea în ultimele episoade ale telenovelei „Un celibatar învins”  difuzată de postul Pro 2 în fiecare zi, de la ora 19.00

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te