Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Vara începe cu peripeții! Ce vedem la Disney în iunie

de Redactia Tvmania

Un nou serial debutează în curând la Disney Channel – “Tabără cu peripeții” – avându-i ca protagoniști pe copiii familiei Ross din serialul „Jessie”. În plus, serialul „Garda Felină” se lansează și la Disney Channel, iar „K.C. Sub acoperire” ajunge la finalul sezonului cu un episod dublu. Cât despre „Doctorița Plușica”, aceasta are un nou frățior. Familia ei adoptă un bebeluș. Cum este primit acesta și ce rol va avea în viața Plușicăi, puteți descoperi în noile episoade din sezonul 3.

 

Disney Channel – „Garda Felină”

Începând din 6 iunie, de la ora 06.55.

În filmul „Garda Felină: Întoarcerea” l-ați văzut pe Kion adunându-și propria echipă de elită pentru “Garda Felină”. Acum urmăriți-i pe Kion și restul Gărzii Feline, Beshte, Fuli și Bunga cum se luptă din nou cu hienele, rezolvă situații ce apar în regatul animalelor și protejează Regatul Luminii.

 

Disney Channel – „K.C. Sub acoperire”

Pe 12 iunie, de la ora 09.30.

În finalul sezonului, Brett se întoarce și are ca misiune să o elimine pe K.C.! Iar atunci când nu reușește să se mobilizeze pentru a-și îndeplini misiunea, K.C. decide să îl protejeze de Partea Cealaltă.

 

Disney Channel – „Tabără cu peripeții”

Începând din 20 iunie, de la ora 09.00.

Emma, Ravi și Zuri Ross pleacă din penthouse-ul lor din New York ca să petreacă vara în Tabăra Rustică Kikiwaka din Maine, acolo unde părinții lor s-au cunoscut când erau adolescenți. În calitate de consilieri debutanți, ei trebuie să învețe meserie de la consiliera șefă veșnic veselă, Lou, și de la hoțul de inimi al taberei, Xander. Zuri își face noi prieteni în tabără, supărăcioasa Tiffany și interesantul Jorge. Proprietarul taberei este Gladys și este chiar mai înspăimântătoare decât creatura legendară care se zvonește că bântuie zona, cu ajutor din partea viclenei sale nepoate Hazel. Ea și-a propus să le facă zile grele copiilor familiei Ross din cauza vechii rivalități cu mama lor.

 

Disney Junior – „Doctorița Plușica”

Începând din 20 iunie, de la ora 09.35.

Familia Plușicăi adoptă un bebeluș în noile episoade din sezonul 3. Va fi dificil pentru ea? Ce înseamnă un frațior pentru ea? Cum se va obișnui Doctorița Plușica cu ideea ca acum atenția părinților se va împărți între ea și Donny? Și, cel mai important, cine va avea grijă de jucăriile bebelușului?

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te