Homepage  / Știri

Vaticanul recomandă The Beatles

Vaticanul recomandă The Beatles

de Redactia Tvmania

Ziarul oficial al statului Vatican, „L’Osservatore Romano”, a realizat topul celor zece albume ale tuturor timpurilor pe care le recomandă publicului, informează perezhilton.com.

Pe primul loc se află albumul „Revolver”, al formaţiei The Beatles, o alegere surprinzătoare având în vedere faptul că Vaticanul l-a condamnat pe John Lennon în urmă cu 40 de ani, după ce acesta a spus că nu ştie cine va muri primul: creştinismul sau rock’n’ roll-ul. Celebra declaraţie interpretată drept „The Beatles sunt mai populari decât Iisus” a creat controverse la vremea ei, dar acum „L’Osservatore Romano” a caracterizat-o drept „o glumă tinerească”, apreciind grupul muzical din Liverpool.

Ziarul şi-a schimbat recent conducerea şi abordează şi subiecte mai uşoare, cum a fost acest top. Restul locurilor din clasament sunt ocupate de Pink Floyd („The Dark Side of the Moon”), Oasis („What’s the Story Morning Glory?”), Michael Jackson („Thriller”), U2 („Achtung Baby”), Fleetwood Mac („Rumours”), Donald Fagen („The Nightfly”), Carlos Santana („Supernatural”), Paul Simon („Graceland”) şi David Crosby („If I Could Only Remember My Name”).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton