Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

„Vecina” Flavia Mihăşan dansează toată vara

"Vecina" Flavia Mihăşan dansează toată vara

de Redactia Tvmania

„Dans pe pâine” – aşa îşi descrie Flavia, „vecina” de la „’Neatza cu Răzvan şi Dani” (Antena 1) lunile care urmează. Blonda va filma pentru o altă emisiune TV şi va participa la multe evenimente în Bucureşti.

După două luni alături de echipa matinală, actuala „vecină” de la „’Neatza cu Răzvan şi Dani”, Flavia Mihăşan, s-a acomodat:

„Au trecut foarte repede aceste luni. Mă trezesc cu plăcere în fiecare dimineaţă, la 5:30 şi deja m-am obişnuit cu programul. Le sunt foarte recunoascătoare băieţilor şi întregii echipe că mi-au dat şansa să învăţ de la cei mai buni :)”, ne-a povestit ea.

Flavia are o vară ocupată şi a fost chiar uşurată de faptul că emisiunea matinală de la Antena 1 nu mai pleacă vara asta la mare, la final de sezon („’Neatza…” se termină pe 12 iulie):

„Într-un fel, pentru mine a venit ca o uşurare faptul că nu am mai plecat din Bucureşti, pentru că în perioada asta am foarte multe proiecte şi evenimente aici. Cu toate astea, mi-ar fi prins foarte bine o mini «vacanţă» alături de această frumoasă echipă”.

Şi asta pentru că blonda va munci la temperaturi mari: „Planul meu pentru vara asta… «dans pe pâine» :). Voi filma până în august pentru un alt proiect de televiziune, iar printre picături sper să ajung şi la un workshop de hip-hop, la care am avut privilegiul să iau parte şi vara trecută. Mi-ar plăcea tare mult să pot merge cu ai mei câteva zile undeva la mare, însă nu ştim sigur dacă se va şi concretiza”, spune Flavia, care ne garantează că „din toamnă ne vom bea din nou cafeaua împreună, în fiecare dimineaţă, la 8 fix”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton