Diseară de la 20.30, pe Pro TV, concurenții simt pe pielea lor presiunea competiției și, pentru prima oară, vor găti în echipe, vor avea de pregătit sute de porții de mâncare și vor încerca să le arate chef-ilor cine este cel mai bun.
Fără să știe ce îi așteaptă și fără să aibă nici cea mai mică idee despre ce înseamnă să gătești pentru sute de persoane, vedetele vor fi față în față cu pompierii SMURD și vor încerca să nu dezamăgească.
„Sunt lucruri chiar mai grele decât „Serviti, vă rog!”. Adică MasterChef”, recunoaște Gina Pistol, încercând să sublinieze efortul pe care l-au depus cu toții în această probă în deplasare, în care chiar au muncit și n-au glumit.
„Am avut o stare de nervozitate maximă, pentru că știam că de mii de ori am făcut asta acasă, de mii de ori”, mărturisește și Elena Lasconi despre tensiunea unei astfel de probe care te poate face să uiți cele mai elementare lucruri în bucătărie.
Cum își vor împărți sarcinile, cât de bine vor lucra în echipă, ce vor face pentru a ieși învingători, cine cu cine se va certa, dar și ce preparate au de gătit și care va fi reacția echipei SMURD veţi afla diseară, de la 20.30. Tot atunci, chefii fac și primele eliminări.
Votează și TVmania te premiază!
Gina Pistol îi pupă cu foc pe juraţii MasterChef
Efervescentă şi mereu cu zâmbetul pe buze, Gina va fi de neoprit în incercarea ei de a-i răsplăti pe cei trei chefi cu câte un pupic. De ce va fi bucuroasă Gina şi, mai ales, ce reacţie vor avea juraţii, neobisnuiţi cu un astfel de “tratament”, veţi afla diseară, de la 20.30.
Tot diseară, pentru a mai îndulci tensiunea, vedetele vor face glume şi vor cânta. Cătălin Josan se va remarca prin bancurile pe care le ştie.
Votează și TVmania te premiază!