Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Veste bună pentru fanii serialului „Teoria Big Bang”! Noul spin-off „Young Sheldon” se vede și la noi

de Redactia Tvmania

Așa cum TVmania a scris aici, serialul „Teoria Big Bang”, care se vede la noi pe Comedy Central, are un spin-off. „Young Sheldon”. Primul sezon al noii producții a avut premiera în State în septembrie 2017.

Acum, la câteva luni de la debutul pe micile ecrane americane, HBO România anunță că „Tânărul Sheldon” / „Young Sheldon”, serialul despre copilăria lui Sheldon Cooper din „Teoria Big Bang” / „The Big Bang Theory”, va fi disponibil pe platforma HBO GO pe 1 iunie. Postul nu a dat alte detalii, dar, așa cum s-a întâmplat și cu alte producții care au intrat mai întâi pe HBO GO, cel mai probabil vom vedea într-o lună-două serialul și pe televizoare, la HBO.

Ideea unui serial concentrat pe tinerețea lui Sheldon a fost inițial a actorului care-l interpretează, Jim Parsons, care a reușit, în final, să-i convingă pe producătorii „Teoriei Big Bang”. Episodul pilot a intrat pe postul CBS pe 25 septembrie 2017, iar două zile mai târziu, postul a comandat un prim sezon de 22 de episoade (fiecare episod are 22 de minute). Din 2 noiembrie 2017, „Tânărul Sheldon” a intrat pe post cu câte un episod pe săptămână. În ianuarie 2018, CBS a comandat și al doilea sezon.

Tânărul Sheldon este interpretat de actorul Iain Armitage. Din distribuție, mai fac parte: Zoe Perry, Lance Barber, Montana Jordan, Raegan Revord, Annie Potts.

Puteți vedea aici videoclipul de prezentare:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te