Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Victoria Răileanu s-a logodit! Cum l-a cunoscut pe iubitul ei. „Cu poza asta ne-am anunțat și familiile”

de Roxana Mirea,

Victoria Răileanu s-a logodit! Adrian Ștefănescu, bărbatul cu care și-a refăcut viața după divorțul de Conrad Mericoffer, a cerut-o în căsătorie, în Paris. Actrița a publicat o imagine cu inelul de logodnă, în care apare alături de alesul inimii ei.

Victoria Răileanu s-a logodit în Paris

Victoria Răileanu, în vârstă de 34 de ani, s-a logodit la Paris. În urmă cu un an și opt luni, actrița l-a cunoscut pe Adrian Ștefănescu pe Bumble, una dintre cele mai populare aplicații de întâlniri online, și astfel și-a refăcut viața la trei ani de la divorțul de Conrad Mericoffer.

Victoria Răileanu nu s-a așteptat ca iubitul ei să o ceară în căsătorie, dar s-a bucurat până la lacrimi de surpriză. Actrița a publicat o imagine cu inelul de logodnă, pe Instagram.

„Multe momente frumoase a avut 2022, dar momentul în care ne-am logodit în Paris merită clar o coroniță de premiul 1. N-avem poza clasică. Cu poza asta ne-am anunțat și familiile. Te iubesc, my love. I love you sfm. Mențiune specială: girls, mersi că m-ați bătut la cap să-mi fac Bumble”, a scris Victoria Răileanu în dreptul imaginii.

Victoria Răileanu, emoționată până la lacrimi de gestul iubitului

Chiar dacă mai vorbiseră despre logodnă, Victoria Răileanu spune că nu se aștepta ca iubitul ei să facă acest pas. Când Adrian a întrebat-o dacă vrea să fie soția lui, Victoria a spus un mare „DA”, izbucnind în lacrimi.

Nu era în plan, cum ar fi fost să știu? Bine, noi am glumit, de mult timp glumim cu chestia asta, cu logodna, știam că o să apară la un moment dat, pentru că a fost un subiect deschis între noi de la început, dar nu știam că se va întâmpla acolo. Asta nu am știut. A fost o surpriză superbă”, a spus actrița, într-un interviu pentru impact.ro.

Eu sunt o plângăcioasă, sunt foarte emotivă și plâng foarte ușor, normal că am plâns, da”, a mai spus ea.

În ceea ce privește căsătoria, Victoria Răileanu a spus că ea și Adrian Ștefănescu nu au stabilit încă data nunții.

„Nu știm, este totul atât de proaspăt, se întâmplă atât de multe lucruri profesional și pentru mine și pentru el, o luăm ușor, știm că ne vom căsători la un moment dat, dar nu știm încă când. Anunțăm sau anunțăm după, nu știu”, a mai spus actrița.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Cum i-a spus Victoria Răileanu fiului ei că s-a logodit

Din căsnicia cu fostul soț, actrița are un fiu, pe Carol. Victoria Răileanu spune că l-a pregătit pe fiul ei înainte de a-i spune acestuia că urmează să se căsătorească. Copilul a primit foarte bine vestea că mama lui s-a logodit.

„Am lăsat un pic de timp să treacă, pentru că nu am vrut să-l bag în subiectul acesta, să îi dau vestea asta dintr-odată. Am început să-i vorbim amândoi de fapt despre ideea de căsătorie între noi doi, despre ce înseamnă și, la un moment dat, i-am spus.

Nu a părut absolut deloc surprins, se și juca cu inelul meu la un moment dat. Oricum e o relație foarte mișto și foarte apropiată, cred că și Carol se aștepta la un moment dat să se întâmple asta”, a declarat Victoria Răileanu.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te