Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Victorie majoră pentru Kim Kardashian în procesul de divorț de Kanye West. Decizia este definitivă

de Andra Stana,

Kim Kardashian a fost declarată în mod oficial necăsătorită din punct de vedere legal, miercuri. Un judecător din Los Angeles a anunțat decizia luată în cadrul procesului de divorț dintre celebra vedetă tv și rapperul american Ye (fostul Kanye West). Cei doi se căsătoriseră în 2014.

Kardashian a apărut virtual în fața instanței, dar Ye, cunoscut anterior ca Kanye West, a fost reprezentat doar de avocatul său. Acesta nu a adus nicio obiecție cu privire la încheierea căsătoriei, scrie france24.com. Judecătorul a admis cererea lui Kardashian de a fi considerată singură din punct de vedere legal, informează și People. 

După această decizie a instanție, Kardashian poate să renunțe la „West” din numele ei de familie.

Kanye nu a fost de acord cu despărțirea. Acesta a folosit inclusiv postări pe rețelele sociale, totul în încercarea de a o implora pe Kardashian să se îi mai dea o șansă.

Kardashian a cerut divorțul anul trecut, după luni de zile în care presa a scris despre conflictele conjugale apărute între cei doi soți. În tot acel timp, Ye se lupta cu probleme de sănătate mintală.

Kim Kardashian și-a dorit „foarte mult” să divorțeze de Kanye

„Îmi doresc foarte mult să divorțez”, a scris Kardashian într-o declarație depusă în instanță săptămâna trecută. „I-am cerut lui Kanye să ne păstreze divorțul privat, dar nu a făcut acest lucru”, a adăugat megastarul în vârstă de 41 de ani.

„Cred că instanța care încheie starea noastră civilă îl va ajuta pe Kanye să accepte că relația noastră conjugală s-a încheiat și să avanseze pe o cale mai bună, care ne va ajuta să ne creștem în mod pașnic copiii.”

Cuplul are patru copii: fiica North (8 ani), fiul Saint (6 ani), fiica Chicago (4 ani) și fiul Psalm (2 ani).

Perechea a început să se întâlnească în 2012 și s-a căsătorit într-o ceremonie fastuoasă în Italia doi ani mai târziu. Problemele în cuplul lor au început atunci când Ye (44) a fost diagnosticat cu tulburare bipolară.

Kim Kardashian are în prezent o relație cu Pete Davidson. La rândul lui, Kanye a avut o relație de scurtă durată cu actrița Julia Fox.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te