Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Victorie! Meghan Markle a câștigat procesul împotriva publicației Mail on Sunday

de Redactia Tvmania

Meghan Markle a obținut joi o victorie legală majoră în dosarul  de confidențialitate și încălcare a drepturilor de autor împotriva Associated Newspapers.

Ducesa de Sussex a câștigat procesul la 2 ani de când a depus plângerea, după ce un judecător britanic a acordat o hotărâre sumară în favoarea ei asupra a cinci articole publicate în februarie 2019 care reproduceau părți din scrisoarea scrisă de mână pe care i-a trimis-o tatălui său, Thomas Markle, în urma nunții cu prințul Harry. 

 Judecătorul a decis în favoarea lui Markle, spunând că scrisoarea respectivă era una personală și privată.

În februarie 2019, Mail on Sunday și Mail Online publicaseră, în cinci articole, fragmente din conținutul scrisorii, despre care judecătorul care s-a ocupat de caz a spus acum:

 „A fost, pe scurt, o scrisoare personală și privată. Mare parte din ceea ce s-a publicat vorbea despre comportamentul ei, despre sentimentele sale de anxietate legate de comportamentul tatălui său – așa cum l-a văzut ea – și despre ruptura care a intervenit între ei. Acestea sunt chestiuni private și personale.” După ce Meghan Markle a câștigat procesul, motivarea judecătorului a arătat și că „reclamanta avea o așteptare rezonabilă ca acest conținut al scrisorii să rămână privat. Articolele au interferat cu această așteptare rezonabilă.”

De asemenea, judecătorul a arătat și că publicarea fragmentelor încalcă dreptul de autor.

În urma victoriei din acest proces, Meghan a transmis către presă și o declarație oficială: 

„După doi ani lungi, sunt recunoscătoare Curții pentru că i-a făcut răspunzători pe Associated Newspapers și Mail on Sunday pentru practicile lor ilegale și dezumanizante. Aceste tactici – și cele ale publicațiilor surori Mail Online și The Daily Mail – nu sunt noi… Pentru aceste publicații, este un joc. Pentru mine și pentru mulți alții, este viața reală, sunt relații reale și o tristețe foarte reală. Daunele pe care le-au produs și continuă să le producă sunt profunde. (…) Astăzi, cu acest câștig atât din punctul de vedere al respectării vieții private, dar și al drepturilor de autor, am câștigat toți.”

Judecătorul care s-a ocupat de caz a menționat ulterior că în luna martie va mai fi o înfățișare în cadrul căreia vor fi stabiliți următorii pași pe care vor trebui să îi urmeze cei de la Mail on Sunday. 

 În momentul în care a depus dosarul, Megham a solicitat daune pentru utilizarea de informații private, pentru încălcarea dreptului de autor și pentru încălcarea Data Protection Act.

 
 
Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te