Beyonce (29) a apărut în faţa fotografilor şi le-a spus că are o surpriză, moment în care şi-a prins între mâini abdomenul proeminent, evidenţiindu-l de sub rochia portocalie, largă pe care o purta.
Mai târziu, viitoarea mămică a cântat “Love on Top”, dar nu înainte să le spună spectatorilor veniţi să asiste la show: “Vreau să vă ridicaţi în picioare. Vreau să simţiţi dragostea care creşte în mine”.
La sfârşitul cântecului, ea şi-a dat jos jacheta pe care o purta şi şi-a mângâiat abdomenul. În public, soţul său, rapperul Jay-Z era felicitat de prietenul şi colaboratorul său Kanye West, în timp ce-i făcea cu mâna lui Beyonce, scrie Mediafax.
“Le-au spus prietenilor luna trecută”, a declarat o sursă citată de People. “Nu a fost niciodată aşa de fericită. Serios, a fost lucrul pe care îl aştepta. Şi Jay este precum un copil fără astâmpăr. Sunt adorabili”, a mai spus sursa.
“Sunt fericit să spun că este adevărat”, a confirmat şi reprezentantul artistei, pentru revista People.
Beyonce şi Jay-Z sunt căsătoriţi de trei ani, şi acesta va fi primul copil al cuplului.
În luna iunie, Beyonce a declarat în emisiunea lui Piers Morgan: “Întotdeauna am spus că voi avea un copil la 30 de ani”. Se pare că a avut dreptate!
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=jVk6J6Gljf0[/youtube]