Homepage  / Cinema

Vin Diesel i-a urat lui Brie Larson „Bun venit în familia Furios și iute”

Vin Diesel i-a urat lui Brie Larson „Bun venit în familia Furios și iute”

de Andreea Hentea,

„Cuvântul emoționată nu exprimă nici pe departe ceea ce simt alăturându-mă familiei Furios și iute”, a explicat duminică Brie Larson în legătură cu faptul că va juca în următorul film, al zecelea, al celebrei francize. Actrița a publicat pe Instagram un selfie cu ea și cu Vin Diesel, vedeta și producătorul filmelor din seria cu mare succes la public, scrie deadline.com. 

Brie Larson (32 de ani), premiată în 2016 cu Oscarul, cu Globul de Aur și cu BAFTA pentru cel mai bun rol principal, pentru emoționanta interpretare din filmul „Camera” / „The Room” (2015), va juca în al zecelea film al francizei „Furios și iute”. Acest „Fast & Furious 10”, pentru care nu s-a stabilit deocamdată alt titlu, va avea lansarea internațională, dar și românească, în primăvara anului 2023. 

Un rol primit cu entuziasm

Actrița a sărbătorit vestea duminică, făcându-și un selfie (pe care l-a postat pe Instagram) alături de vedeta și producătorul Vin Diesel.

„Cuvântul emoționată nici măcar nu poate descrie ce simt pentru că mă alătur familiei Fast & Furious”, a scris Brie Larson în dreptul imaginii cu ei doi. „Îți mulțumesc că m-ai întâmpinat cu atâta bunătate și entuziasm, @vindiesel. Abia aștept să împărtășesc mai multe (când se va putea)”, a adăugat aceasta.  

Vin Diesel (54 de ani) anunțase deja de sâmbătă știrea despre distribuirea actriței în film, postând aceeași imagine cu ei doi pe propriul profil de Instagram. „Vedeți, acest înger lăsat pe umărul meu, care mă doboară, m-a făcut să-mi spun singur: Acela e Căpitanul Marvel”, a scris el sub poză. 

„E clar că în poza asta râdem și glumim. Totuși, ceea ce nu vedeți voi este personajul pe care îl va juca ea în Fast & Furious 10. Nu aveți idee cât de atemporală și de uimitoare va fi eroina pe care o va interpreta în povestea noastră. Dincolo de frumusețea ei, de intelectul și chiar de Oscarul ei, se află un suflet profund, care vă va oferi ceva la care nu vă așteptați, dar la care tânjeați. Bun venit în familie, Brie!”, a mai spus Vin Diesel.  

Cel de-al zecelea film din serie nu are deocamdată un titlu, iar tot ce se știe este că va avea premiera în cinematografe în primăvara anului viitor.

Anterior, distribuției formate din Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson , Sung Kang și Ludacris i s-a alăturat Jason Momoa, într-un rol negativ. De asemenea, în viitorul film se va întoarce și Cardi B., vedeta din „Furios și iute 9” / „Fast & Furious 9”, lansat în cinematografe în iunie 2021.

Tot Justin Lin va regiza și ultimele două titluri ale francizei, care se va încheia cu al unsprezecelea film. 

Brie Larson va redeveni și Captain Marvel

Din 2018 încoace, Brie Larson a lucrat intens la rolul Captain Marvel. Ea a jucat în „Răzbunătorii: Războiul infinitului” (2018), în „Captain Marvel” (2019), în „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” (2019) și a reluat rolul în viitorul film „The Marvels” (2023), la care s-au încheiat deja filmările.

Actrița a avut numai cuvinte de laudă despre modul în care a colaborat cu regizoarea Nia DaCosta la acest nou blockbuster, care va avea premiera la începutul anului viitor. 

„Este uimitoare. Este atât de minunată, de cool și de limpede în ceea ce vrea”, a povestit Brie Larson despre autoarea noului film „The Marvels”. „Un alt lucru care mi-a plăcut e că a fost foarte bine pregătită și a avut o viziune incredibilă asupra acestei povești și a întregului film. Sunt fericită și încântată că ea a regizat totul”, a mai spus talentata actriță.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton