În aceeași ediție vor fi prezentate și cazurile unor oameni sărmani care, pentru o viață mai bună, au nevoie de ajutorul aproapelui. Cum este și cazul celor șase frați care trăiesc sub un bloc, într-un spațiu de doar șase metri pătrați. Maria, Mihaela, Daniela, Radu, Bogdan şi Costin, care suferă de Sindromul Down, abia au aer să respire în camera lor minusculă. Iar la o masă de Paște nici măcar nu îndrăznesc să viseze. De când se știu se hrănesc doar cu… dragoste. Dacă nu s-ar avea unul pe altul, probabil nu ar mai fi. Ce lecție de viață cutremurătoare oferă cei șase frați de sub bloc, telespectatorii Antenei 1 vor afla în ediția specială din Vinerea Mare.
De asemenea, tot la “Acces direct”, Valentina Pelinel va arăta cum se pregătește intens pentru Paștele viitor, când va încondeia ouă alături de băiețelul pe care-l va naște la sfârșitul lunii. Valentina spune că visează zi și noapte la momentul în care va naște și aproape zilnic mai cumpără câte ceva pentru copilul pe care îl poartă în pântece. Cât de bine se pricepe frumoasa blondă la încondeiat ouă, dar si ce costumaș i-a cumpărat băiețelului care anul viitor, pe vremea asta, va fi lângă ea, telespectatorii Antenei 1 vor afla vineri, 29 aprilie, de la ora 17.00, într-o ediție specială a emisiunii “Acces direct”, prezentate de Simona Gherghe.